Profesoara care a atacat doi elevi în județ, acuzată de două infracțiuni!
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au făcut primele precizări oficiale în cazul profesoarei Luminița F., în vârstă de 43 de ani, acuzată că ar fi atacat doi copii cu un spray lacrimogen. Aceasta s-a ales acum cu dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului.
”Ieri, la ora 11.00, polițiștii Secției Poliție Rurală Tășnad au fost sesizați despre faptul că la o școală gimnazială din Santău, o învățătoare ar fi pulverizat cu spray iritant lacrimogen doi copii de 6, respectiv 7 ani, pe motiv că au deranjat cursul orei. Învățătoarea a fost reținută pentru 24 de ore de polițiști. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și purtare abuzivă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei”, se arată într-un comunicat remis de către Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare.
Reamintim faptul că o profesoară din județul Satu Mare a fost arestată preventiv pentru 24 de ore după ce a atacat doi copii, în vârstă de șase ani, cu spray lacrimogen, susțin surse pentru PresaSM. Este vorba despre Luminița F., care a câștigat recent concursul de profesor suplinitor la școala din comuna Santău.
Elevii au fost preluați imediat de conducerea școlii și duși la dispensarul medical din localitate, după care au fost transferați la Camera de Gardă a Spitalului din Tășnad, unde se află în afara oricărui pericol, potrivit informațiilor PresaSM.
Profesoara a fost reținută inițial de către polițiștii Postului Comunal de Poliție Santău, după ce au fost sesizați de către un cadru didactic, după care cazul a fost preluat de către polițiștii din cadrul Secției Poliției Rurale Tășnad, care au dispus reținerea profesoarei pentru 24 de ore. Cazul este cercetat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.
Conducerea Inspectoratului Județean Școlar Satu Mare a deschis o anchetă în acest caz. Călin Durla – inspectorul general școlar – a precizat pentru PresaSM – că îi va desface contractul de muncă, pe motiv că: ”nu poți să invoci legitima apărare în fața unor copii de șase ani. Dacă erau copii de liceu am mai fi înțeles. Îi vom desface contractul de muncă, indiferent ce spune procuratura”.