Producție mutată în Polonia și investiții oprite la Electrolux Satu Mare. Apelul lansat către greviști
O parte a producției de la Electrolux Satu Mare a fost mutat în Polonia, iar în municipiu s-au oprit investițiile care urmau să fie realizate, se arată într-un comunicat de presă sub semătura mai multor angajați ai companiei. Aceștia spun că viitorul fabricii este pus în pericol de greva care durează deja de nouă săptămâni și acuză sindicaliștii că au dezbinat colectivul.
O scrisoare deschisă trimisă pe adresa redacției PresaSm, semnată de 100 de angajați care nu au participat la grevă, anunță că o parte a producției de la Electrolux Satu Mare a fost mutată la Swidnica, în Polonia. În plus, grupul suedez ar fi oprit toate investițiile care urmau să aibă loc la Satu Mare.
Greva, spun angajații, pune în pericol viitorul fabricii de la Satu Mare.
„N-ar trebui să mai fie un secret și n-ar trebui să mai surprindă pe nimeni faptul că deja se întocmesc liste cu produse ce urmează să fie transferate de la fabrica din Satu-Mare, la fabrica din Swidnica, Polonia, la cererea conducerii din Stockholm. Acesta este doar primul val. Între timp, s-au oprit toate investițiile în fabrica din Satu-Mare și au fost oprite mai multe proiecte. Interpretând toate aceste semne, ne este clar că viitorul fabricii Electrolux, din Satu-Mare, este în pericol. Dacă această fabrică se va închide sau își va reduce producția, va scădea și concurența pentru angajati, pe piața forței de muncă, iar acest lucru nu ne va ajuta să evoluăm în Satu-Mare,” se arată în scrisoarea deschisă.
Angajații spun că au fost nemulțumiți și de faptul că cei de la Cartel Alfa au îndemnat la boicotarea produselor Electrolux, un boicot care afectează în primul rând angajații din producție. Salariații acuză și politica dusă de sindicaliști, care, spune aceștia, au fracturat colectivul și au creat tensiuni între colegi.
„Ceea ce este foarte greu de înțeles pentru noi, cei care am ales să nu facem grevă, este încercarea de divizare la care au recurs liderii de sindicat. V-au vorbit dumneavoastră, celor aflați în grevă, despre cei care au ales să lucreze, ca despre niște “trădători”, fără să se gândească la faptul că, printre cei aflați la lucru, erau și alți membrii de sindicat, cu plata cotizației la zi. Fără să se gândească la faptul că, în definitiv, suntem colegi de serviciu și este normal să ne respectăm reciproc. Faptul că unii au ales să lucreze nu trebuie discutat, deoarece dreptul la muncă este un drept fundamental. Unii dintre noi au trecut pe la mai mulți angajatori și, pe baza experienței acumulate, am ajuns la concluzia că tot la Electrolux este mai bine. Nu dorim să ne pierdem locul de muncă,” este apelul lansat de angajați.
Scrisoarea ridică și probleme legate de furnizorii locali ai companiei, care și ei suferă de pe urma sistării producției și care vor avea în continuare de suferit în cazul în care fabrica își restrânge activitatea sau chiar se închide.
Nota redacției: Având în vedere ora la care a fost transmisă scrisoarea deschisă, redacția PresaSM nu a putut verifica lista nominală a celor 100 de angajați care au semnat comunicatul transmis presei. Tabelul nominal nu a fost atașat scrisorii citând prevederi GDPR.
Angajați cred că sunt de la tesa. Le e frica pentru salariile lor foarte mari în comparație cu ale celor care fac grevă .
View Comment[…] în numele acesteia par să vorbească cei 100 de angajați anonimi din fabrică, semnatari ai unei scrisori deschise către greviști) este deranjată de acțiunea de boicot realizată de CNS Cartel ALFA prin […]
View Comment@Fcsb Trebuiau să nu-și bea cerneala atunci când singurul lucru pe care-l aveau de făcut era să învețe. Acum erau și ei între cei cu salarii „foarte” mari. Terminați cu optica comunistă. Nici în socialism nu au fost salarii egale. Cu diferența că atunci toți erau „o apă ș-un pământ”, cu execepția politrucilor. Punețivă copii să învețe, învățați-i să nu chiulească de la școală, trimiteți-i la școli bune (nu la „fabrici de diplome”), explicațile că nu este bine să repete greșelile voastre și așa vor avea o viață mai bună. Nicăieri în lumea asta muncitorul nu are salariul la fel cu inginerul. Nici în socialism sau comunism.
View CommentDupă cum am înțeles au fost negociate niște drepturi și salarii dar CARTEL ALFA s-a băgat și a îndemnat muncitorii să refuze. Ăia din ce trăiesc? De unde îsi permit să rămână în Satu Mare?
View Comment