Procurorii fac VERIFICĂRI la solicitarea ANI. Dorel Coica: ”Nu sunt niciun fel de probleme”! (VIDEO)
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au făcut azi verificări la domiciliul primarului Dorel Coica și la cabinetele medicale pe acre le-a condus înainte de a deveni edil șef.
Primarul Dorel Coica spune că este vorba despre o simplă procedură de verificare. Mai exact, Agenția Națională de Integritate a solicitat explicații vizavi de faptul că pe declarația de avere a edilului șef nu ar apărea veniturile de la cabinetele medicale. Dorel Coica a precizat că s-a conformat observației și a depus o nouă declarație de avere în care sunt prevăzute și acele sume. Inserarea sumelor era obligatorie în condițiile în care cabinetele medicale au fost constituite pe Codul Numeric Personal al primarului Coica.
”Este vorba despre o declarație recitificativă pe care am trimis-o la Agenția Națională de Integritate, pentru că atunci mi s-a spus că veniturile SCM-ului, întrucât este făcut pe codul meu numeric personal, sunt veniturile mele. Și atunci am făcut o rectificativă pe cei trei ani și am trimis-o la București. Iar acum verifică acest lucru. Declarația mea de avere. Au venit, probabil că de aici, de la Parchet, trimiși să verifice dacă acele câștiguri sunt reale, dacă câștigurile societății este real sau nu. Nu cred că au găsit nimic. Eu nu am nicio treabă cu societatea, pentru că m-am suspendat. După ce nu o să mai fiu primar o să îmi reiau calitatea de director la cabinetele medicale”, a declarat Dorel Coica.
Fiind în campanie electorală, Dorel Coica are și un mesaj către alegătorii lui: ”Mergem înainte, niciun fel de probleme. Mi se pare normal că se verifică. Să nu mai fie niciun fel de suspiciuni din partea altora”.
Comunicat oficial primar Dorel Coica: ”S.C.M Dr. Coica este o societate înregistrată la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare pe codul numeric personal al subsemnatului care până în anul 2012 aveam calitatea de administrator al societăţii. În luna iunie 2012, odată cu începerea mandatului de primar al municipiului m-am autosuspendat din funcţia de administrator al societăţii. Urmare acestui fapt am considerat că veniturile societăţii nu mai apar ca venituri personale, eu nemaiavînd nici o calitate la SCM Dr. Coica. În luna martie a.c., după o discuţie cu reprezentanţii A.J.F.P Satu Mare am constatat că veniturile societăţii în cauză sunt înregistrate pe acelaşi cod numeric personal al subsemnatului, astfel fiind necesară întroducerea acestora în declaraţia personală de avere. În acel moment am trimis o notă explicativă către Agenţia Naţională de Integritate la care am atașat declaraţiile de avere rectificate pentru anii 2011, 2012, 2013, 2014. Ca urmare A.N.I s-a autosesizat şi verifică autenticitatea declaraţiilor mele. Nu sunt alte suspiciuni în verificările în curs”