Problema ”asistaților”, fără SOLUȚIE în municipiul Satu Mare. Primar și viceprimar, atacați cu TOPOARE!
Mult discutatele mutări ale persoanelor asistate social (majoritatea de etnie romă) din centrul municipiului Satu Mare, mai exact de pe strada Horea, nr. 6, în alte zone periferice ale municipiului reședință de județ au produs niște veritabile polemici în rândul sătmărenilor.
Actuala conducere a Primăriei Satu Mare intenționează să mute asistații din centru pe strada Ostrovului, într-un bloc care va intra în curând în reabilitare. Măsură care s-a lovit de opoziția vehementă a locuitorilor din Cartierul Soarelui.
Fostul primar al municipiului Satu Mare timp de opt ani, Iuliu Ilyes, spune că problema este una fără rezolvare, fiind extrem de sensibilă.
Iuliu Ilyes a mai precizat că în momentul în care a încercat, împreună cu fostul primar Horea Anderco, să mute romii pe strada Vulturului au fost atacați efectiv cu topoarele de către locuitorii din zonă, nemulțumiți de intenția edililor locali.
”Când am încercat să mutăm romii pe strada Vulturului un locuitor din zonă a sărit cu toporul la noi, atât de împotrivă au fost oamenii. (…) Este una dintre problemele care nu își găsește soluțiile, nu doar în Satu Mare , ci peste tot. Vedeți, unde se pune problema cu deplasarea saua cordarea unor locuințe unor grupuri de romi problemele sunt foarte greu de tratat. Cel mai apropiat exemplu este Baia Mare, unde s-a încercat ceva și a găsit un ecou internațional. Avem o comunitate de romi care știm cum locuiesc și știm cum se comportă. Socializarea lor este o terorie întreagă care nu funcționează.Stau în centrul orașului, într-o clădire care numai nu își găsește soluție în instanță. De 20 și ceva de ani acea clădire nu se soluâționează în instanță. Din această cauză intrvențiile autorităților sunt limitate”, a spus Iuliu Ilyes.
Iuliu Ilyes a declarat că acest aspect nu poate fi lămurit, dar nici nu pot fi invocate motive absolut obiective, căci există pericolul invocării unui act de discriminare etnică.
”Sigur, din cauza anumitor condiții, cum ar fi igiena, autoritățile ar putea să iasă și să închidă ca și locuințe. Să zică că sunt insalubre și nu pot fi folosite ca și locuințe și să îi scoată pe romi de acolo, să îi ducă undeva. Ei, să îmi spună cineva în Satu Mare dacă știe o locație potrivită care din punct de vedfere legal, moral, al spiritului european, poate rezolva problema în Satu Mare. Să îmi spună cineva! Eu nu am găsit soluții și nici nu pot să dau soluții pentru așa ceva”, a conchis Ilyes.
daca ar lucra pentru ca primesc locuinte si pentru banii ce-i primesc de la stat aiurea,atunci ar stii sa pretuiasca acele case si nu ar mai distruge totul.
View Commentaltii care au lucrat la colectiv au pensii de400 lei , ei fara sa faca nimica cred ca iau vreo 300.
Ar trebui strânși toti si mutați in afara orașului,sunt destule câmpuri unde le pot face primăria locuințe.
View CommentOriunde dar nu în oraș,sunt prea multe spargeri(au spart beciuri,masini si locuințe)în această săptămână.ti-e frica sa ieși afară din casă din cauza lor.n ui poți numi oameni.
View CommentDe ce mai primesc bani de la stat fara sa faca nimic??? Si locuinte! Nu mi se pare normal ! Tinerii nostri care muncesc nu au asemenea drepturi ! Scoateti-i afara din oras si gata cu ajutoarele sociale ! Sa munceasca la fel ca ceilalti !
View CommentAsistații trebuie să muncească, să plătească dfări la stat și trebuie mutați cu orice preț, sau să fim despăgubiți cu apartamente sau bani și plecăm noi.
View Comment