Pro România se retrage din alianța cu PNL la Satu Mare. Va avea candidați proprii
Președintele Organizației Județene Satu Mare a PNL, deputatul Adrian Cozma, a preciat în 5 aprilie 2024, în cadrul unei conferințe de presă, formarea unei alianțe politice denumite: ”Alianța pentru Satu Mare”. Împreună cu partidul Pro România, reprezentat de către fostul deputat Octavian Petric. Doar că la nicio lună de la acel moment se pare că PNL nu și-a respectat angajamentele asumate, motiv pentru care Pro România a ieșit din această înțelegere.
Președintele Pro România Satu Mare, Octavian Petric, a transmis și o poziție în acest sens: ”În calitate de lider al Pro România am acceptat să intrăm într-o alianță cu PNL la nivelul județului Satu Mare pentru că am crezut că există un proiect viabil și real pentru Satu Mare, care să cuprindă mai multe domenii, de la infrastructură, sănătate, economie etc. Dar am constatat – din păcate – că așteptările noastre nu au fost onorate.
Noi nu am dorit o alianță împotriva cuiva, pe criterii etnice sau de altă natură, ci am dorit o alianță constructivă. Au existat niște discuții prealabile pentru funcționarea alianței, dar care nu s-au respectat. Motiv pentru care am hotărât ca noi – Pro România – să ne retragem din alianța cu PNL.
Pro România va avea candidați proprii atât la Consiliul Județean Satu Mare, cât și pentru consiliile locale ale municipiilor, orașelor și comunelor din județul Satu Mare”.
Ce pot să zic mai mult decât ”ha,ha,ha ” ???!!!
View Comment