Prins la volanul mașinii, tânărul sătmărean s-a dat altcineva. A ajuns în cătușe la secție
La data de 29 mai a.c., în jurul orei 13.51, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Botizului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia s-ar fi aflat un tânăr, de 21 ani, din localitatea Satu Mare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere de nicio categorie. De asemenea, acesta a declarat date necorespunzătoare a adevărului cu privire la identitatea sa, încercând să inducă în eroare organele de poliție. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Față de tânăr, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și fals în declarații.