Prins cu permisul fals în Vama Petea. Cu cât l-a cumpărat din Germania
Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat la controlul de frontieră un bistriţean care, pentru a intra în ţară, a prezentat un permis de conducere fals.
Azi-noapte, în jurul orei 03.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pe sensul de intrare în România, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 35 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Germania.
La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, la solicitarea polițiștilor de frontieră, bărbatul a prezentat şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor italiene.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Ulterior, bărbatul a declarat că şi-a procurat permisul de conducere pe când era în Germania, contra sumei de 650 de euro.
În acest caz, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a deține permis de conducere.
sursa foto: ARHIVA