Sătmărenii care doresc să își petreacă concediul în Antalya vor avea de acum la dispoziție o variantă mai simplă. Agenția Paralela 45 a anunțat zborul primului avion charter Baia Mare – Antalya, iar turiștii din Satu Mare au asigurat transferul spre municipiul din județul vecin.
Cei de la Paralela 45 au anunțat primul avion charter Baia Mare – Antalya. Iar pentru turiștii din Satu Mare, agenția de turism oferă și transfer gratuit spre aeroportul din municipiul din Maramureș.
„De azi în fiecarea vineri până in 20 septembrie cu cel mai nou avion din flota TAROM și transfer gratuit Satu Mare – Baia Mare aeroport cu microbus Mercedes 2019 și cu hoteluri pentru toate gusturile , avem toate ingredientele pentru o vacanță reușită,” spun cei de la Paralelea 45.
Cursa se anunță a fi una extrem de populară, spun autoritățile din Maramureș. Este și rezultatul pe care l-au obținut echipele de marketing, care au precizat că destinația din Turcia este una preferată de românii care caută în perioada estivală mai ales pachetele all-inclusive.
Și turiștii din județul vecin optează pentru zboruri de pe Aeroportul Satu Mare. Una dintre cursele populare este cea estivală, spre litoralul românesc. La primul zbor făcut anul trecut, turiștii din Maramureș au precizat că este că varianta este una convenabilă, mai ales că drumul Satu Mare – Baia Mare este unul destul de bun.