Primul tren de la Satu Mare spre litoral pornește în câteva zile. Mangalianul va circula până în septembrie
CFR Călători dă startul programului estival de transport “Trenurile Soarelui”. Turiștii vor avea la dispoziție 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării până la data de 11/12 septembrie 2022, printre ele și Mangalianul, trenul care asigură legătura dintre Satu Mare și litoralul românesc.
Din 10/11 iunie 2022, toate trenurile duc la Marea Neagră. CFR Călători dă startul programului estival de transport “Trenurile Soarelui”.
Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur. Astfel, timp de trei luni,
- 30 trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele orașe vor avea ca destinație /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.
- 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul și retur (15 perechi din București Nord, 12 perechi din București Băneasa – din care 3 perechi nu trec prin stația București Nord, 1 pereche din București Obor).
- Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 11 iunie 2022, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre capitală sau Constanța.
„Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 12 ani”, spun cei de la CFR Călători.
De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cușetă. Trenurile IR 1992 și IR 1990 Timișoara Nord/ Reșița Nord – Mangalia și retur au în compunere și vagoane de dormit climatizate, iar trenurile IR 1941 și IR 1942 Satu Mare/ Baia Mare/Cluj Napoca/ Târgu Mureș – Mangalia şi retur au în compunere și vagoane prevăzute cu spațiu amenajat pentru activitatea de bar.
Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoria, inclusiv cumpărarea legitimaţiilor de călătorie. Biletele pot fi achiziţionate cu anticipație de 30 zile, utilizând următoarele canale de vânzare:
- online de pe cfrcalatori.ro;
- din aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery);
- de la automatele de vânzare bilete din gări;
- de la casele de bilete din gări, agenții de voiaj CFR Călători și distribuitori autorizați (agenții de turism).