Primul ”succes” pentru Răzvan Rentea. Scos de la ”Maximă Siguranță”
Răzvan Mircea Rentea, acuzat de procurori de uciderea părinților Gheorghe și Niculina Rentea, și a bunicii sale Viorica Apan, ar fi fost scos de la Secțiunea ”Maximă Siguranță” a Penitenciarului Oradea și mutat într-o celulă normală, alături de alți deținuți, au declarat surse pentru PresaSM.
Se pare că decizia ar avea legătură cu faptul că Răzvan Mircea Rentea a decis să intre în greva foamei ca urmare a condițiilor din detenție. Acesta ar fi stat singur în celulă, plângându-se unor persoane apropiate că nu are cu cine socializa.
Reamintim că Răzvan Rentea, acuzat de procurori de uciderea părinților Gheorghe și Niculina Rentea, și a bunicii sale Viorica Apan, a intrat în greva foamei, potrivit unor surse apropiate de inculpat. Este vorba despre o persoană din familia lui Răzvan Rentea, care a făcut declarații în exclusivitate pentru PresaSM, după ce a stat de vorbă personal cu inculpatul. Atât în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție, cât și în cadrul Penitenciarului Oradea.
Potrivit sursei citate, Răzvan Rentea ar fi intrat în greva foamei de duminică, 11 martie 2018, în semn de protest pentru respingerea repetată a cererilor de eliberare condiționată formulate către Tribunalul Satu Mare și Curtea de Apel Oradea. De asemenea, Rentea se mai plânge de condițiile din arest. Sursa citată de PresaSM susține că Răzvan Rentea ar fi ajuns la o greutate de circa 70 de kilograme, de la circa 110, cât ar fi avut în momentul arestării sale.
”M-am întâlnit cu el de mai multe ori. Am avut o relație oficială cu el, în trecut. A slăbit de la circa 110 kg la vreo 70. E supărat că nimeni nu mai vorbește cu el, doar eu. A intrat în greva foamei de duminica trecută. Nu recunoaște nici acum nimic”, a spus sursa, citată de PresaSM.
Sursa respectivă mai susține că Răzvan Rentea ar fi încercat să își vândă mașina pentru a face rost de bani în vederea angajării unui avocat, dar din diverse motive nu ar fi reușit să beneficieze de sprijinul unor persoane din familie.
Pentru a nu aduce atingere procesului penal aflat în curs de desfășurare, alte informații prezentate de sursă nu vor fi publicate de PresaSM.
trebuie mutat într-o celulă plină de șobolani să aibă cu cine socializa!
View Comment