Primul mare oraș din România care vrea interzicerea petardelor!
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, propune interzicerea petardelor. El le cere părerea ieșenilor și se gândește să facă un proiect pe care să-l dezbată public. Iar până de Crăciunul și Revelionul viitor, petardele să devină o amintite.
Și în județul Satu Mare au fost rănite cel puțin patru persoane, printre care un minor (13 ani) s-a ales cu arsuri la nivelul feței, iar un bărbat s-a ales cu două degete amputate.
Redăm mai jos motivația primarului Chirica:
„Trecând în revistă ce s-a întâmplat în aceste prime două zile ale anului, am constatat apariția unui număr exagerat de cazuri de rănite gravă și foarte gravă din cauza utilizării excesive a petardelor și artificiilor de către copii. Sigur, toți am fost copii și ne-am simțit tentați să folosim la sărbătorile de iarnă petarde și artificii, dar cred că ochii și mâinile unui copil sunt infinit mai importante de prețuit decât simpla distracție pe care ți-o oferă utilizarea de petarde. De aceea, voi propune în dezbatere publică un proiect de hotărâre a consiliului local Iași pentru acest an, în vederea interzicerii utilizării de petarde pe raza municipiului Iași.
Începem cu utilizarea petardelor care s-au dovedit cele mai riscante în utilizarea lor, și nu doar pentru copii. De asemenea, vom prevedea sancțiuni foarte drastice, mergând până la nivelul maxim al amenzii de 2.500 lei pentru cei care le comercializează și desigur, altele pentru utilizatori, funcție de vârsta acestora.
Cred că astfel vom reduce numărul de cazuri medicale (în acesta zi la secția de primire urgente sunt 6 cazuri dificile cauzate de utilizarea petardelor) inclusiv presiunea exagerată pe care trebuie să o îndure celelalte viețuitoare: câini, păsări, etc! Focurile de artificii, voi propune să se organizeze astfel încât să se evite la maxim potențialul de pericol asupra ființelor vii, foarte clar definită în autorizație momentul executării, locul desfășurării, calibru artificiilor și posibile pericole, indiferent de acest calibru, pentru tot ce se execută în spații publice! Aștept reacția dumneavoastră, pentru a face un proiect fezabil, dezbătut și cu rezultat”, a propus Chirica.
Datorită faptului că aceste petarde sunt folosite de către copii și adulți fără cei 7 ani de acasă, reprezintă risc la siguranța populației. Datorită acestor oameni eu unul sunt pentru interzicerea petardelor și artificiilor vândute la liber. Sunt pentru, doar în anumite condiții stricte. Și petardele sunt ca mașinile, dacă nu sunt folosite de cine trebuie și cum trebuie atunci devin periculoase. Dar nici mașina și nici petarde nu-i devină.
View Commentinchideti cu totul folosirea lor ,cu atat mai bine vor avea copii mai multi bani in buzunar de sarbatori.
View Comment