Primele DETALII din ancheta Poliției. Un bărbat s-a aruncat sub tren
La data de 10.08.2017, în jurul orelor 05:45, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Biroul Județean de Poliție Transporturi Satu Mare au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, între stațiile CFR Apa și Medieșu Aurit, jud. Satu-Mare, o persoană de sex masculin a fost accidentată de tren.
În urma deplasării la fața locului și a cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, la kilometrul de cale ferată 24+900, trenul IR numărul 6827-2, care circula pe relația Baia Mare – Debrecen, a surprins în gabaritul căii ferate și a accidentat mortal un bărbat de 64 ani, din Baia Mare, care s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure.
Trenul a stationat la fața locului, înregistrând o întârziere de aproximativ 120 minute. Echipajul SMURD sosit la fața locului a constatat decesul, iar cadavrul a fost transportat la SML Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Din cauza accidentului produs, un alt tren, Regio 4311, care circulă pe relația Satu Mare- Baia Mare a staționat în stația CFR Medieșu Aurit, județul Satu Mare, înregistrând o întârziere de aproximativ 120 minute. Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul P.P.T.F. Satu Mare în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”