Primele concluzii din ancheta în cazul bătăii de la ”Ioan Slavici”. Cine este victima
Inspectorul șef al Inspectoratului Județean Școlar, Călin Durla, a făcut publice primele concluzii ale anchetei în cazul bătăii dintre mai mulți elevi, în zona Colegiului Național ”Ioan Slavici”. Victima care a fost agresată este o elevă de clasa a XI-a de la Colegiul Național ”Ioan Slavici”. Potrivit sursei citate. fetele agresoare riscă să fie exmatriculate.
Primele informații din anchetă relevă faptul că după orele de curs, două eleve de clasa a XI-a ar cerut sprijinul altor două fete, una de clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială ”Bălcescu Petofi”, iar alta de clasa a X-a de la Liceul Tehnologic ”Geroge Emil Palade”, pentru a o agresa pe Carina C. Nimeni alta decât colega de clasă a agresoarelor.
Bătaia s-ar fi petrecut în părculețul din apropierea Colegiului Național ”Ioan Slavici”. Au intervenit să le despartă mai mulți colegi, iar două fete, respectiv victima și una dintre agresoare, au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe.
Motivul agresiunii pare să fi fost gelozia uneia dintre agresoare.
”Elevele de clasa a XI-a de la Colegiul Ioan Slavici și eleva de clasa a X-a de la George Emil Palade au șanse mari să fie exmatriculate. Eleva de la Bălcescu Petofi se va alege doar cu media scăzută la purtare”, a declarat Călin Durla pentru reporterii PresaSM.
De ce să fie exmatriculate? „Reglarea de conturi” s-a petrecut în afara şcolii…Cred că este un caz, care trebuie soluţionat de către Poliţia locală…
View CommentOricum politia trebuie sesizata. Numai sa exmatriculezi nu ajunge. De fapt prin exmatriculare, elevele vor cauta o alta scoala, deci nu e o pedeapsa. Fiind si minore, se vor alege cu mustrari. Victima se va alege cu traume fizice si psihice pe toata viata. Deci legea iar e de partea agresoarelor. Dar asta nu decidem noi (adica noi cei care aflam aceste lucruri din presa) pentru ca nu stim exact ce si cum s-a petrecut. Oricum e foarte rusinos. Dar din pacate nu e caz singular. Mai cunosc si alte cazuri tot intre eleve.
View Comment