Primarul Kereskenyi reacționează: Hotelul Dacia – o prioritate, dar la un preț corect și cu respectarea legii!
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, reacționează la ultimele declarații ale activistului sătmărean Adelin Ghiarfaș, care i-a transmis edilului șef că nu și-a respectat angajamentul asumat în campanie, respectiv achiziționarea Hotelului Dacia. Redăm în continuare dreptul la replică:
”Domnul Adelin Ghiarfaș m-a provocat pe rețelele de socializare să explic de ce Primăria Satu Mare nu a cumpărat Hotelul Dacia în aceste 9 luni de mandat. În mod normal nu aș purta o polemică pe Facebook, dar țin să-i răspund domnului Ghiarfaș, în primul rând pentru că subiectul Hotelul Dacia este unul de interes pentru sătmăreni. Și din respect pentru fostul meu contra-candidat din alegerile locale cu care am avut, cel puțin până acum, o relație amicală și corectă.
Este adevărat că am promis că Primăria va cumpăra Hotelul Dacia. Dar nu o voi face decât la un preț corect și cu respectarea legii. Subiectul m-a preocupat din prima zi în care am ocupat funcția de primar. Există un proces penal pe rol în care Vasile Țânțaș, până recent acționarul majoritar al SC Dacia SA, a fost condamnat, în primă instanță la un an de închisoare și obligat la plata unor despăgubiri de 767.500 euro către Statul Român, prin Ministerul Culturii. Lipsa unei hotărâri definitive nu ne oprește să găsim o soluție, dar după ce vom avea o asemenea decizie ne va fi mai ușor să găsim cea mai bună variantă.
Vă informez ca Municipiul Satu Mare a câștigat la sfârșitul lunii trecute un proces cu Dacia SA, firmă care a fost obligată la „asigurarea etanşeităţilor la învelitoare, tabachere, coşuri de fum, luminator, închiderea golurilor la faţade, evacuarea apelor pluviale din toate zonele, asigurarea ventilării controlate (mai ales în subsol), montarea unei schele şi pânze de protecţie pe faţada principală atât pentru protecţia componentelor artistice cât şi pentru protecţia pietonilor, verificarea zidurilor calcan (către proprietăţile vecine )”. Dacia SA are posibilitatea de a ataca hotărârea Judecătoriei Satu Mare, dar cred că municipiul Satu Mare va avea până la urmă câștig de cauză și în acest litigiu, numărul dosarului: 9994/296/2016
Așadar, de când am devenit primar problema Hotelului Dacia a fost una din principalele mele preocupări și fără să mă laud, am realizat în doar 9 luni de zile mai mult decât fostul primar în 4 ani. Măcar și prin acest mic succes, de a obliga firma să conserve acest monument cultural. Știu că mai avem multe de făcut până vom reda orașului acest simbol, dar după clarificarea litigiilor, vom parcurge pași hotărâți în acest sens.
În altă ordine de idei, cele 7 milioane de euro descoperite de Dvs ca ”necheltuite” nu au fost folosite de noi pentru paranghelii electorale ci sunt alocate în 2017 în contul de investiții, mai precis pentru reabilitări străzi. Această sumă nu puteam să o ”deturnez”, nici măcar pentru rezolvarea unei probleme atât de spinoase cum e achiziționarea Hotelului Dacia.
Mă bucur că vă preocupă acest subiect, dovadă fiind sumele de bani pe care le-ați investit în ”sponsorizarea” postării Dvs pe Facebook. Dar, vă asigur că nu mi-am uitat promisiunea și nici nu e nevoie să-mi reamintiți oferta mea pentru sătmăreni. Împreună cu echipa mea, muncim zilnic la rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă municipiul Satu Mare, la recuperarea terenului pierdut în ultimii 4 ani. M-aș bucura să veniți cu critici constructive, nu numai cu postări din fotoliu, cu populisme pentru a capta atenția publicului.
De asemenea, aș fi fost bucuros să vă fi preocupat aceste teme de mai multă vreme, poate că, măcar prin postări pe Facebook, ați fi reușit să împiedicați cel puțin o parte din greșelile care s-au făcut în mandatul trecut. Pentru orice idee și activitate constructivă a Dumneavoastră, vă garantez despre sprijinul meu și a colegilor mei.
Până atunci, îl rog pe Adelin Ghiarfaș să ne dea o mână de ajutor și să curețe ”groapa de gunoi” de la intersecția străzilor Miron Costin cu Dreptății. Dacă tot scoate domnul Ghiarfaș la vânzare terenul de aici, înainte ar putea să-l ecologizeze. Așa ar dovedi că este un bun gospodar, nu doar un dătător cu părerea”.
Cu respect,
Kereskényi Gábor
primar
Atacul e cea mai buna aparare! :)))
View CommentIa uite,al dracului Gaborica nu suporta sa fie criticat,atunci ce dracu te-ai facut primar.A facut in 9 luni mai mult decit celalalt in 4 ani,ii fi Fat frumos,sa auzim ce ai facut.zero.
View Comment