Primarul Coica spune că DNA ar face o anchetă în cazul ștrandului din Satu Mare
Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a declarat că procurorii Direcției Naționale Anticorupție ar face o anchetă în ceea ce privește ștrandul din Satu Mare. Edilul șef sătmărean nu a oferit mai multe detalii legate de acest caz.
Omul de afaceri Beniamin Țânțaș, care administrează ștrandul din Satu Mare, a declarat săptămâna trecută că ar fi depus o plângere la DNA.
Reamintim că în ultima ședință a Consiliului local, aleșii UDMR, PNL și chiar ALDE l-au acuzat pe primarul Dorel Coica că fuge de răspundere și încearcă să arunce toate consecințele legale în spinarea Consiliului Local.
Dorel Coica s-a apărat, declarând că el – în calitate de președinte al comisiei de analiză a contractului – doar a convocat membrii comisiei, iar răspunderea este de fapt a Consiliului Local, care ar fi concesionat ștrandul.
Prezent la ședință, deputatul UDMR Kereskenyi Gabor l-a acuzat pe primarul Dorel Coica că a tăiat panglica inaugurală a ștrandului în 2012, deși ar fi știut că ștrandul nu deținea autorizație de funcționare la acea dată. Kereskenyi a mai spus și el că edilul șef fuge de răspundere.