Primăria Tășnad vrea să scape de traficul greu din zona centrală. Proiect al unei variante de ocolire
Conducerea Primăriei Tășnad lucrează la un proiect privind devierea traficului greu din zona centrală a orașului. Astfel, mașinile de mare tonaj vor fi direcționate spre zonele periferice.
Reprezentanții Primăriei Tășnad informează că în cursul zilei de joi, 13.08.2020, primarul orasului, Grieb Csaba-Francisc, a avut discuții cu reprezentanții firmei de proiectare, care se ocupă de întocmirea studiului de fezabilitate privind etapa a 2-a a drumului de ocolire a zonei centrale a orașului Tășnad.
Potrivit proiectului, varianta de ocolire va asigura devierea traficului greu și va face legătura între Drumul Național 1F (de la intrarea dinspre Sărăuad) – Drumul Județean 109L (spre Cig) și Drumul Național 1F (zona barierei de pe drumul spre Carei).
”Cele mai importante puncte se referă la reducerea la minim a lucrărilor conexe privind rețelele de energie electrică, gaz, apă și canal, dar și la detaliile de gestionare optima a apelor pluviale din aceste zone”, informează administrația locală.