Primăria Satu Mare anunță noi investiții în spațiile verzi. Sute de copaci vor fi plantați în oraș în această toamnă
Sute de copaci, tei, arțari, frasini și corcoduși, printre alte specii, vor fi plantați în această toamnă pe raza municipiului Satu Mare, anunță autoritățile locale. Pe lângă copaci, extinderea spațiilor verzi va viza și plantarea unor noi arbuști. Primăria precizează că toamna trecută, au fost plantați aproape 1000 de arburi pe zeci de străzi din oraș.
Autoritățile locale sătmărene anunță continuarea investițiilor în extinderea spațiilor verzi. Astfel, în această toamnă, potrivit Primăriei Satu Mare, pe raza municipiului reședință de județ vor fi plantați 875 de copaci. Este vorba despre specii utilizate în mediul urban, tei, arțar, corcoduș roșu, frasin și arbore de gumă. Pe lângă plantările de arbori, autoritățile au pregătit și câteva sute de arbuști pentru spațiile publice.
„Continunăm să investim în extinderea spațiilor verzi. În această toamnă vom planta 875 arbori. Arborii sunt din specii utilizate în mediul urban, precum tei, arțar, corcoduș roșu, frasin, arbore de gumă. Pe lângă arbori mai sunt pregătiți 460 de arbuști”, se arată într-o informare a Primăriei Municipiului Satu Mare.
Autoritățile precizează că în toamna anului, la nivelul orașului au fost plantați aproximativ 100 de arbori pe un număr de 21 de străzi din oraș.
Prin intermediul diferitelor ONG-uri, sătmărenii și-au exprimat dorința de a avea cât mai mulți copaci în oraș, nu doar pentru a reduce poluarea, ci pentru mai multă umbră pe timpul sezonului de vară. Mai mult, specialiștii în protecția mediului spun că malurile Someșului din municipiul Satu Mare ar trebui să devină arii naturale urbane. Biodiversitatea regăsită aici ar putea justifica protejarea acestor zone, ideale pentru iubitorii de natură, ele reprezentând și un adevărat „plămân verde” pentru oraș.
Pe str.Botizului iar va planta primarul BOSCHEȚI ! Parcă e strada boschetarilor. BATAIE DE JOC PRIMARE.
View CommentEste foarte bine și mă bucur….dar ceva trotuare pe strada Balta Blondă ?….că merg copii pe carosabil.
View CommentMalurile Somesului sunt intr-adevar un as in maneca orasului. E totusi nevoie de o administrare permanenta, inlaturare a haitelor de caini, baracilor, etc. Speram s-o prindem si pe asta.
View Comment