Primăria reface instalația de gaz în blocul afectat de explozie
Primăria municipiului Satu Mare a anunțat începerea lucrărilor pentru refacerea instalației de gaz în blocul afectat de explozie. În plus, va urma o revizie generală a instalației. Lucrările vor fi achitate de către autoritățile locale.
Autoritățile sătmărene anunță demararea lucrărilor pentru refacerea instalației de gaz din blocul afectat de explozie. Tot municipalitatea va fi și cea care va achita factura, grație deciziei luate de Comitetul pentru Situații de Urgență.
„Primăria Satu Mare a demarat lucrările de refacere a instalației comune de gaz a blocului de pe b-dul Cloșca, afectat de explozia din 27 noiembrie, precum și revizia generală a instalației. Lucrările sunt efectuate din fonduri alocate de Primăria Satu Mare, în baza unei hotărâri a Comitetului Local pentru Situații de Urgență”, anunță autoritățile sătmărene.
În schimb, Primăria atrage atenția locatarilor că și ei trebuie să realizeze revizia individuală a istalațiilor aflate în apartamente.
„Atragem atenția locatarilor că trebuie să facă la rândul lor revizia individuală pentru fiecare apartament în parte pentru a fi recuplați”, mai spun autoritățile locale.
Locatarii din bloc s-au plâns de faptul că sunt nevoiți să utilizeze mijloace de încălzire electrice, iar rețeaua este una subdimensionată, ceea ce făcea ca siguranțele să decupleze consumatorii.