Primăria Oradea pierde un proces important la Tribunalul Satu Mare
Înfrângere a Primăriei Oradea în procesul în care a cerut obligarea firmei Nymphaea Resort la plata unor penalități de întârziere de 192.000 de lei pentru nerespectarea obligației de a ridica un hotel de nouă etaje lângă aquaparkul din municipiul Oradea. După ce Judecătoria Carei i-a dat câștig de cauză administrației locale, Tribunalul Satu Mare a întors sentința, pe 3 octombrie, în favoarea societății. Primăria Oradea mai are posibilitatea recursului, pe care îl poate declara în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii Tribunalului, informează bihon.ro
DE UNDE A ÎNCEPUT TOTUL. În 2015, Primăria Oradea a vândut firmei Lotus Center, deținută de omul de afaceri Alexandru Mudura jr., la un preț de 920.000 de euro plus TVA, un teren de 10.000 de metri pătrați, pe care se aflau două imobile neterminate, lângă aquaparkul Nymphaea din oraș. Prin contract, o altă societate a lui Mudura jr. – Nymphaea Resort – s-a obligat fie să finalizeze construcțiile începute pe teren (un motel și o sală de conferințe), fie să realizeze o nouă investiție.
În același an, a fost obținută o autorizație de desființare a clădirilor existente pe teren, iar în 2018 s-a cerut emiterea autorizaţiei de construire a unui hotel de patru stele, cu nouă etaje, cu acces direct la aquapark, și a unei săli de evenimente. Pentru această investiție, estimată la 72 de milioane de lei, firma avea la dispoziție un ajutor de stat de 22,1 milioane de lei.
Doar că în următorii trei ani a fost ridicată doar sala de evenimente, nu și hotelul. Drept urmare, în februarie 2022, Primăria Oradea a dat în judecată firma Nymphaea Resort și a cerut ca aceasta să fie obligată să achite penalități de întârziere de 192.000 de lei, aferente perioadei martie – decembrie 2021.
La finalul anului trecut, Judecătoria Carei, unde procesul fusese strămutat, a dat dreptate Primăriei Oradea și a obligat firma Nymphaea Resort să achite penalitățile de întârziere. Cazul s-a mutat la Tribunalul Satu Mare, care a admis, pe 3 octombrie, apelul declarat de societatea comercială.
SURSA: bihon.ro
Ce te aștepți de la un oraș de pensionari ca Satu Mare…
View Comment