Surse din cadrul Primăriei Moftin au declarat pentru PresaSM că se vor cere despăgubiri pentru pagubele produse în urma incendiului de la sonda de gaze din Moftin. Concret, drumurile de acces către sonda din Moftin au fost afectate din cauza traficului greu. Utilaje de mare tonaj au tranzitat drumurile reabilitate de administrația locală din fonduri europene.
Se așteaptă ca reprezentantul firmei Serinus Energy pe România să ajungă în Moftin pentru a se ajunge la o înțelegere amiabilă. În caz contrar, Primăria Moftin se va adresa instanțelor de judecată.
”Drumurile făcute de noi au fost afectate din cauza traficului greu. Mai ales că a și plouat. Noi vom încerca să ajungem la un numitor comun cu reprezentanții firmei care deține exploarea de la Moftin. Dacă, Doamne ferește, nu o să reușim, atunci o să fim nevoiți să ne căutăm dreptatea în instanță”, au precizat surse din cadrul Primăriei Moftin pentru PresaSM.
Cu toate că încă nu există o estimare oficială a pierderilor suferite în urma pierderilor de gaze, surse neoficiale estimează că pagubele ar fi de circa 20 000 de euro pe oră, respectiv 480.000 de euro pe zi. În total, 9,6 milioane de euro în cele 20 de zile. Valoarea totală a zăcământului de la Moftin este estimat la 100 de milioane de euro.
Concluzia inițială a specialiștilor este că pierderea controlului asupra puțului a avut loc la ora 1:49 dimineața, 18 decembrie 2017, în timpul operațiunilor de rutină pentru a pregăti puțul Moftinu 1001 pentru producția viitoare. Mai exact, s-a încercat instalarea tocmai a prevenitorului de erupție. În timpul acestei operațiuni a apărut o eliberare neașteptată de gaz și ulterior acesta s-a aprins.
Conducerea Serinus Energy a declarat că va desfășura o anchetă din care să rezulte cauzele incendiului, respectiv pagubele.
Daca drumul era facut regulamentar nu se deteriora, dar cand pui asfalt direct pe pamant, da, se strica si daca trece un tractor cu remorca mai incarcata. Clar nu a fost gandit pt asa tonaj, da nici chiar asa!
Daca drumul era facut regulamentar nu se deteriora, dar cand pui asfalt direct pe pamant, da, se strica si daca trece un tractor cu remorca mai incarcata. Clar nu a fost gandit pt asa tonaj, da nici chiar asa!
View Comment