Primăria caută proprietarii vilelor din Bercu Roșu pentru a-i taxa. Cu Poliția Locală
Primăria Satu Mare, prin Direcția de Impozite și Taxe Locale și cu sprijinul Poliției Locale, desfășoară o acţiune de identificare a proprietarilor de imobile din zona Bercu Roşu, în vederea stabilirii corecte a bazei de impozitare.
Și asta după ce Primăria Satu Mare a făcut un pas important pentru a sistematiza construcțiile din zona de agrement Bercu Roșu și Bercu Mare. Executivul Primăriei a reușit să rezolve o problemă stringentă a locuitorilor din zona de agrement privat, care solicitau de ani de zile măsuri concrete în vederea obţinerii adreselor necesare pentru înscrierea acestora în actele de identitate.
Concret, s-au introdus în nomenclatorul stradal al municipiului Satu Mare doisprezece drumuri și o stradă nouă. Astfel, s-au atribuit numere de imobil unice pentru o identificare clară şi exactă a construcțiilor din zonă, fie că sunt case de vacanță sau case de locuit.
Mai mult, în vederea completării informațiilor, specialiștii din cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare s-au preocupat să întocmească o hartă digitală cu aceste informaţii şi au stabilit limitele drumurilor aparţinând domeniului public al municipiului, din această zonă.