Prima ediție Agro Expo Satu Mare, un real succes în trei zile de expo și distracție!
În acest weekend s-a desfășurat prima ediție Agro Expo Satu Mare, un eveniment care s-a bucurat de primire călduroasă din partea sătmărenilor și nu numai
Nu încape îndoială, prima ediție a evenimentului Agro Expo Satu Mare – organizat de către cei de la SkyLine Events, sub egida Expo Industry Satu Mare, s-a încheiat cu un real succes!
Desigur, era de așteptat ca un eveniment dedicat agriculturii și serviciilor profesionale din domeniu să se bucure de o bună primire din partea sătmărenilor, căci la noi în județ, agricultura este la mama ei acasă.
Cu toate acestea, participarea publicului a depășit orice așteptări. Câteva mii de persoane au dat curs invitației organizatorilor și au participat timp de 3 zile la expoziția, întâlnirile profesionale, conferințele și concertele dedicate evenimentului. Așadar, organizatorii încheie evenimentul cu mulțumiri atât expozanților, cât și participanților.
„Suntem extrem de mulțumiți de primirea acestui eveniment, astfel că salutăm publicul care ne-a vizitat, cu promisiunea că vom reveni fără doar și poate și cu o a doua ediție, cu siguranță mai îmbunătățită prin prisma acestei experiențe. Dorința noastră este aceea de a crea o adevărată tradiție în această direcție, la fel precum intenționăm să facem și cu celelalte evenimente profesionale pe care le-am organizat și le vom organiza în timp”, a spus dl. Bura-Maksay István-Péter, organizatorul evenimentului.
Evenimentul din acest sfârșit de săptămână a fost unul destul de intens și aglomerat, însă rezultatele sunt și ele pe măsură.
Așadar, pe lângă expoziția de utilaje agricole, participanții au avut ocazia de a participa și la conferințe de profil și întâlniri profesionale, la bursa locurilor de muncă Expo Jobs, aflată la a doua ediție, au fost disponibile câteva sute de locuri de muncă în diverse domenii, iar la finalul fiecărei zile, pe scena adiacentă s-au desfășurat momente artistice pentru toate gusturile și toate vârstele.
Conferințele profesionale au fost susținute de către reprezentanții Asociației pentru Dezvoltare Rurală și Agricolă Partium, astfel că, cei interesați de industria agriculturii au putut participa la câteva seminarii foarte interesante, unde au fost abordate subiecte precum agricultura ecologică, sănătatea solului, iar după-amiaza, a avut loc și o discuție despre aplicarea tehnologiei dronelor în agricultură.
„Așteptăm cu nerăbdare să organizăm și cea de-a doua ediție Agro Expo Satu Mare, unde promitem să aducem în prim plan numai expozanți de renume, informații de calitate și utile pentru public și evenimente de amploare”, conchide dl. Bura-Maksay István-Péter, organizatorul evenimentului.