Prima eclipsă din 2020: În această seară, eclipsă de Lună prin penumbră
Pe data de 10 ianuarie 2020 se va produce o eclipsă de Lună prin penumbră, care se va vedea începând cu ora 19 , până la ora 23:12.
Fenomenul astronomic debutează la ora 19:08 (intrarea în penumbră) şi se încheie la ora 23:12 (cu ieşirea completă din penumbră). Faza maximă a eclipsei are loc la ora 22:10 când aproape tot discul Lunii se va afla în penumbra Pământului. Pentru că penumbra nu este foarte întunecată, vom putea observa doar o reducere în strălucire a Lunii, şi poate doar o modificare de colorit, din culoarea ei obişnuită într-un gălbui, explică astronomii de la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”.
Următoarea eclipsă de Lună, vizibilă şi din ţara noastră, se va produce la 5 iulie 2020, arată calendarul astronomic.
Potrivit prognozei meteo, în această seară, la Satu Mare, cerul va fi parțial noros începând cu ora 17, iar nebulozitatea va crește pe parcursul nopții. De la ora 20, cerul va fi predominant noros, spun meteorologii.