Președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost distins de Episcopia Ortodoxă cu Diploma Anului Omagial
Președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost distins de Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului cu Diploma Anului Omagial. Momentul ceremonial a avut loc sâmbătă, la Supuru de Sus, unde Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din localitatea Supuru de Sus, Protopopiatul Carei, județul Satu Mare.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat și a sfințit Capela mortuară cu hramul „Învierea lui Lazăr”, înscriindu-se astfel în cadrul Proiectului Eparhial intitulat „Nici o comunitate parohială fără capelă mortuară”. La final, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a acordat părintelui paroh Bogdan Mureșan, Gramata Episcopală cu dreptul de a purta bederniță.
Diploma Anului Omagial a fost conferită mai multor ctitori și binefăcători între care îi amintim pe președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor – fiu al satului, Consiliului Parohial, dar și altor persoane.