Președintele Forța Dreptei Satu Mare, critici pentru guvernare și Iohannis. Apelul făcut către sătmăreni
Președintele Forța Dreptei Satu Mare, Ștefan Csordaș, a criticat, într-un interviu acordat TV1 Satu Mare, acutala rocadă guvernamentală. Potrivit lui Csordaș, guvernul Ciucă nu are cu ce să se laude, mai mult, a bifat unele dintre cele mai mari eșecuri, ratarea aderării la spațiul Schengen. Din acest motiv, crede politicianul, nu există argumente pentru ca acutala coaliție să mai rămână la guvernare.
Președintele Forța Dreptei Satu Mare, Ștefan Csordaș, l-a criticat și pe șeful statului, acuzându-l că ingnoră marile eșecuri ale actualei guvernări PSD-PNL-UDMR: viața tot mai grea pentru mulți dintre români, ratarea aderării la spațiul Schengen și eșecul deființării pensiilor speciale.
„Cu ce tupeu să iasă astăzi Iohannis în față, să ia poziția aia de dulap, și să înceapă să spună: <<foarte bun guvernul, foarte bun guvernul>>, dar de toate ratările care le-a făcut, cu spațiul Schengen, cu pensiile speciale, un cuvânt n-a zis. Doar realizări. Eu când au cuvântul ăsta, realizări, mă gândesc la epoca lui Ceaușescu, […] toate erau realizări, dar noi muream de foame”, a spus președintele Forța Dreptei Satu Mare, Ștefan Csordaș.
sursa: TV1 Satu Mare
Csordaș a făcut un apel la cetățeni, pe care i-a îndemnat să se implice în politică, dar vor ca ceva să se schimbe în viața lor.
„Îi chem pe toți: Implicați-vă! Este vorba despre țara noastră, de copiii noștri, de viitorul nostru. Implicați-vă, cum vreți, cum puteți! Încercați să faceți ceva pentru România!”
Reacția lui Csordaș a venit după ce premierul Nicolae Ciucă și-a anunțat demisia, în timp ce aveau loc negocieri pentru noul guvern Marcel Ciolacu, a cărui confirmare, PNL și PSD vor să fie făcută pe repede înainte.