Președintele Consiliului Județean: ,,Vrem noi curse Wizz Air la Satu Mare”
Județul face toate eforturile pentru a aduce la Satu Mare noi curse către Europa de Vest. Conducerea Consiliului Județean, prin vocea președintelui Pataki Csaba a declarat că se fac ,,presiuni” asupra companiei aeriene Wizz Air în vederea creșterii numărului de pasageri de pe Aeroportul Internațional Satu Mare.
Mai exact, șeful CJ crede că acest lucru ar fi posibil în toamna acestui an: ,,Din octombrie 2016 a început să funcționeze Wizz Air-ul, însă cifrele pe 2016 încă nu se văd. După încheierea acestui sezon estival, în luna octombrie 2017, dacă reușim să mai atragem o cursă, am putea tripla numărul de pasageri”, a precizat Pataki Csaba.
Totodată, același Pataki a ținut să le reamintească sătmărenilor că Tarom-ul, principala companie românească de transport aerian, are deja două curse zilnice de pe Aeroportul Satu Mare.