Președintele CJ despre medicul problemă de la UPU Satu Mare: ”Un greșitor notoriu”
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a reacționat astăzi vizavi de demersul inițiat de conducerea Spitalului Județean Satu Mare prin care un medic de la Unitatea de Primire Urgențe este cercetat administrativ.
Pataki Csaba a declarat că atât instituția pe care o reprezintă cât și conducerea Spitalului Județean fac tot posibilul pentru a rezolva problemele. Dar a subliniat că este o procedură dificilă, fiindcă Unitatea de Primire Urgențe este de ”sine stătătoare”.
”Acel medic a mai fost dat afară, dar judecătorii l-au repus în funcție. S-a pornit din nou procedura de destituire definitivă și să nu uităm un lucru: Unitatea de Primire Urgențe este o entitate de sine stătătoare în interiorul Spitalului Județean Satu Mare. Nici măcar eu sau directorul Spitalului nu putem face mare lucru”, a spus Pataki Csaba.
Președintele Consiliului Județean a acuzat voalat că reprezentanții Colegiului Medicilor sau cei ai Direcției de Sănătate Publică nu ar face demersurile necesare în acest sens, cu toate că – potrivit legii – aceste instituții/foruri ar avea obligația de a se pronunța asupra activității profesionale a cadrelor medicale.
”O responsabilitate în acest caz o are Colegiul Medicilor, aici trebuie insistat. În colaborarea cu Direcția de Sănătate Publică, care monitorizează activitatea medicilor. Noi avem doar competențe limitate, administrative”, a mai spus Pataki.
Oficialul a concluzionat: ”Este de neconceput ce se întâmplă. Se știe, este un greșitor, cu ghilimelele de rigoare, notoriu. Cel care nu are un comportament adecvat, cel care nu are ce căuta în medicina umană, din punctul meu de vedere, cu scuzele de rigoare”.
Pe de altă parte, medicul în cauză nu se consideră vinovat, motiv pentru care se prezintă la audierile interne cu avocatul.
Asta e ‘ca cum’ ne-am scărpina cu stânga pe dreapta, numai ca stânga e prea scurta. E de filmele cu pfosti!
View Commentacestea sunt cei ce au depus juramantul lui Hipocrate. păcat.
View CommentDaca aia de la colegiu nu fac dreptate si nici junii de la judecatorie atunci luam dreptatea in mana, bata in dreapta si toporul in stanga.
„O sendinta cu suspendare va rog!”, va cere inculpatul dupa o luna la casa de dili.
View Comment