Judecătoria Satu Mare trimite în judecată un bărbat din municipiul Satu Mare acuzat că a încălcat interdicția de a participa la competiții sportive. Potrivit informațiilor PresaSM, inculpatului i-a fost impusă, în luna august 2024, o interdicție de a participa la competiții sportive, ca măsură complementară aplicată în urma unei sancțiuni contravenționale. Măsura a fost dispusă de un echipaj de jandarmi după ce bărbatul ar fi încercat să intre pe stadion având asupra sa un recipient cu băutură alcoolică, incident care a generat altercații verbale între acesta și forțele de ordine.
Deși bărbatul a contestat procesul-verbal contravențional la instanță, legea prevede în mod expres că o asemenea contestație nu suspendă automat executarea interdicției. Suspendarea ar fi putut fi dispusă doar la cererea expresă a persoanei sancționate, adresată instanței competente – procedură la care inculpatul nu a apelat.
În ciuda interdicției valabile pentru perioada 10 august 2024 – 11 februarie 2025, inculpatul a fost depistat pe 28 septembrie 2024 în interiorul Stadionului Someșul din Satu Mare, unde asista la un meci de fotbal local. Jandarmii aflați în misiune de asigurare a ordinii publice l-au identificat și legitimat, constatând încălcarea măsurii complementare.
Ulterior, organele de urmărire penală au deschis dosar penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 din Legea nr. 4/2008 – încălcarea interdicției de acces la competiții sportive. În cadrul audierilor, bărbatul a admis că era prezent la meci, însă a susținut că a considerat interdicția suspendată ca urmare a depunerii plângerii contravenționale. Judecătorul de cameră preliminară a respins apărarea inculpatului, arătând că necunoașterea legii nu îl exonerează de răspundere, iar dispozițiile legale sunt clare cu privire la ne-suspendarea de drept a măsurilor complementare.
Dosarul va trece în faza de judecată, unde vor fi analizate pe fond împrejurările comiterii faptei și răspunderea penală a inculpatului. Acesta riscă o pedeapsă prevăzută de art. 31 din Legea nr. 4/2008, care sancționează încălcarea interdicțiilor aplicate în contextul prevenirii violenței la competițiile sportive.
--------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ