ZECI de persoane au protestat AZI, 14.09.2016, în jurul orei 14.00, în fața Prefecturii Satu Mare, din cauza stării deplorabile a drumurilor din zona de sud a județului Satu Mare. Protestatarii au pornit cu mașinile din zona comunei Homoroade și au ajuns apoi pe Bulevardul Transilvania din municipiul Satu Mare.
După ce au scandat mai multe lozinci la adresa Consiliului Județean, oamenii au înaintat o notă-protest către Instituția Prefectului Satu Mare.
Oamenii sunt sătui de promisiunile autorităților județene, acuzând că de zeci de ani sunt marginalizați, cu toate că sunt plătitori de impozite. Mai mult, aceștia își distrug autoturismele proprietate personală.
Oamenii acuză că le este pusă chiar și viața în pericol, fie din cauza riscului producerii unui accident rutier, fie pentru că ambulanțele au nevoie de mai mult timp pentru a se deplasa pe aceste drumuri.
”După 35 de ani, în această vară, Festivalul de la Oțeloaia, care a avut loc în luna august, a fost umbrit de starea drumului, care nu a fost reabilitat. Autoritățile ne spun că sunt blocaje. Noi suntem nemulțumiți că a durat atât de mult procedura de licitație, de evaluare a ofertelor. 14 luni le-a trebuit celor de la Consiliul Județean să verifice ofertele. Și s-a pierdut mult timp. Dar cred că la nivel de plombare se putea găsi o soluție”, a spus Simion Ardelean, primarul comunei Homoroade.
Până la ora protestului, locuitorii din zona de sud a județului au scris pe șosele mesaje cu trimitere directă la fosta conducere a Consiliului Județean. ”Rușine PSD și PNL” a fost unul dintre mesaje.
Primarul comunei Homoroade trebuia să scrie pe pancartă ”USL (PSD) a plecat, gropile au rămas”.
View CommentDl Ardelean primarul de Homoroade poate mulțumit colegilor săi din PSD si ALDE pentru drumuri!!!!
View Comment