Premieră în România: Bărbat condamnat la închisoare pentru o palmă dată peste posteriorul unei femei
Premieră în România: un bărbat care a lovit o femeie cu palma peste posterior a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu executare. Fapta s-a petrecut în Suceava, la mijlocul anului 2021, iar magistrații au considerat că individul, condamnat anterior de două ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de viol, trebuie să meargă după gratii, titrează Monitorul de Suceava.
Incidentul s-a petrecut în dupa-amiaza zilei de 28 iunie 2021. Mai multe femei, printre care și victima, au fost abordate pe stradă de un necunoscut, care a fost ulterior identificat ca Viorel Lupu, din județul Neamț. Din motive greu de înțeles, individul în vârstă de 46 de ani a început să facă o serie de comentarii jignitoare, după care a lovit victima este posterior, titrează jurnaliștii de la Observator.
Una dintre martore a confirmat agresiunea sexuală: „Inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată peste zona dorsală cu un gest extrem de violent, iar apoi a intrat într-o sală de jocuri din apropiere, râzând. Toate cele patru femei care au asistat la gest s-au arătat indignate, șocate, bulversate de gestul inculpatului”.
Bărbatul a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni: loviri sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice. Acesta a recunoscut faptele, însă ulterior nu s-a mai prezentat în fața instanței de judecată, deși fusese citat legal. Magistrații suceveni au decis să-l condamne la 9 luni de închisoare pentru loviri și alte violențe, respectiv 3 luni de închisoare pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Pedeapsa finală rezultantă este de 10 luni de închisoare (pedeapsa cea mai mare, plus o treime din cealaltă), pe care judecătorul de caz a considerat că bărbatul trebuie să o execute în regim de detenție.
Femeia a cerut și despăgubiri morale de 10.000 de lei, respectiv daune civile de 1.000 de lei. Instanța apreciază că suma de 7.500 de lei este potrivită pentru acoperirea prejudiciilor morale cauzate prin atingerea adusă integrității fizice și psihice prin fapta inculpatului, sens în care instanța va admite în parte acțiunea civilă și îl va obliga pe inculpat la suportarea acestei sume. Instanța va respinge restul pretențiilor civile, ca neîntemeiate”, a arătat judecătorul.
Victima , Nina Smart, o activistă care promovează educarea fetelor și a femeilor peste tot în lume, fiica unei pictorițe din Suceava și a unui diplomat african, crede că soluția este una normală și le îndeamnă pe femei să-și apere drepturile pe care le au, indiferent de tipul de agresiune.