PREMIERĂ. Consiliul Județean Satu Mare cumpără un mall. Pompează milioane de euro
Premieră pentru județul Satu Mare. Conducerea Consiliului Județean a decis că va cumpăra mall-ul Ankora, la un preț de 11,9 milioane de lei, ceea ce înseamnă circa 2,5 milioane de euro. Decizia finală aparține plenului Consiliului Județean, care se reunește astăzi în ședință, de la ora 12.00.
Potrivit proiectului de hotărâre inițiat de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, clădirea de pe strada Iuliu Maniu colț cu Ștefan cel Mare va destinația de sediu al Bibliotecii Județene Satu Mare. Imobil care se află momentan în proprietatea Societății METECOM SA, compus din teren intravilan și construcție (tip S+P+1E+M), la prețul negociat de 11.900.000 lei, inclusiv TVA.
Reamintim faptul că dintre ofertele primite, Consiliul Județean s-a decis inițial asupra a trei clădiri care respectă cerințele minime pentru a găzdui Biblioteca Județeană. Era vorba despre imobilul aflat pe strada Uzinei, nr.1, adică clădirea fostului Cinema “Luceafărul”, actualul sediu al Centrului de Dializă.
O altă clădire luată în calcul a fost Complexul Dana din Micro 17.
În cărți, cu cele mai mari șanse, dată fiind poziționarea, a fost mall-ului Ankora, în zona centrală. Potrivit informațiilor PresaSM, propunerea proprietarilor de la Ankora este predarea inclusiv a sălii de cinema pentru ca aceasta să poată găzdui proiecții artistice.
Guvernul României a alocat suma de 12 milioane de lei pentru cumpărarea unui sediu nou pentru Biblioteca Județeană, asta după ce autoritățile s-au plâns ani de zile că au de plătit sume extrem de mari pentru închirierea actualului sediu. Peste 10.000 de euro costa chiria pe care sătmărenii o plăteau pentru locația centrală în care se află acum Biblioteca Județeană.
Având în vedere situația actuală a Bibliotecii Județene, care are un număr total de volume de circa 450.000 și o frecvență de vizitatori de circa 500 persoane/zi, respectiv Legea Bibliotecilor nr. 334/31.05.2002, care prevede o suprafață minimă de 0,015 mp/locuitor, la populația actuală a județului Satu Mare se estimează ca necesară o suprafață utilă de circa 5.000 de metri pătrați.
Încă din 2014 autoritățile județene discută despre necesitatea unui nou sediu pentru Biblioteca Județeană. Una dintre ideile luate în calcul a fost și construirea unui sediu nou pe strada Mihail Kogălniceanu. Investiția ar fi fost una substanțială, iar autoritățile promiteau finanțare prin deja celebrul PNDL.
Pe banii astea se putea construi o bibilioteca moderna cu multe etaje spatii culturate, locuri de parcare, etc…dar sunt interese mari, 2 milioane jumate de euro pentru o cladire care trebuie adaptata…o sa mai inghita juma de milion de euro ca sa poata fi folosita ca si bibilioteca :))
View CommentE o alegere bună, interiorul clădirii este modern. Există și cinematograf. sper să intre cât mai repede în funcțiune.
View CommentO întrebare? Care este situația juridică a clădirii în care este sediul PSD? Din cate știu proprietar este Orașul Satu Mare. Atunci de ce să cumpărăm sediu pentru biblioteca?
View Comment