Prefectura raportează un număr mare de decese la Satu Mare, Carei și Negrești-Oaș
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Satu Mare s-au înregistrat 95 cazuri noi de îmbolnăvire și s-au înregistrat cinci decese.
Prefectura ne informează că este vorba despre două paciente de 59 de ani respectiv 64 de ani la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, o pacientă de 84 de ani la Spitalul Municipal Carei și o pacientă de 89 de ani și un pacient de 81 de ani la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, persoane cu multiple comorbidități.
Până în prezent au fost efectuate 159.286 teste, din care 371 Rt Pcr și 466 teste rapide antigen realizate în cursul zilei precedente.
La nivelul județului Satu Mare, în data de 28 septembrie 2021, se află 987 persoane izolate și 805 persoane în carantină la domiciliu sau la locația declarată.