PRECAUȚIE CORONAVIRUS. Număr aproape dublu de persoane în carantină, în Satu Mare!
Creștere semnificativă a numărului de persoane aflate în carantină, în județul Satu Mare. Este vorba despre persoanele care vin din zona roșie, stabilită de autoritățile din Italia, prin PTF Petea sau Urziceni!
Dacă marți seara, în jurul orei 21.00, aveam 41 de persoane în carantină, în această dimineață avem deja 67 de persoane! Toate au fost duse în Taberele Școlare din municipiul Satu Mare, respectiv la o altă locație din județul Satu Mare, care este confidențială. Toate stabilimentele se află sub paza Inspectoratului Județean de Jandarmi!
”Numărul crește, este în dinamică. În momentul de față sunt în carantină 67 de persoane, respectiv în autoizolare sunt 138 de persoane. Au fost prelevate un număr de 45 de probe și au fost trimise la Cluj pentru a fi testate”, a declarat directorul Direcției de Sănătate Publică Satu Mare, Macrina Mihai.
Directorul DSP a mai precizat că acestor persoane li se vor face analizele medicale necesare, dar indiferent de rezultatul acestora ei vor rămâne în carantină cel cel puțin 14 zile.
În acest moment, în județul Satu Mare sunt 200 de locuri de carantinare. Dar la ritmul acesta de creștere, nu vor fi suficiente.
”Legea spune că în momentul în care locurile noastre de carantină se epuizează, ne îndreptăm spre județele învecinate, Și județele vecine sunt pregătite cu astfel de spații de carantinare!”, mai spune Macrina Mihai.
Din păcate, însă, la graniță, singura modalitate de afla zona din care provin cei care intră în țară este declarația pe propria răspundere.
”Ei spun că vin din Italia. Și la ora asta suntem încă la dispoziția bunei credințe a omului”, a precizat directorul DSP Satu Mare.