POZIȚIE. UDMR neagă orice negociere cu PSD la Satu Mare. Tensiuni în PSD
Anumite părți din cadrul Organizației Județene Satu Mare a PSD au avansat deja tot felul de nume pentru funcțiile de vicepreședinți ai Consiliului Județean, viceprimari al municipiului Satu Mare sau prefect al județului Satu Mare. Cu toate că liderii UDMR neagă în mod oficial orice negociere cu social-democrații.
Aripa Mircea Govor – extrem de activă în ultima lună – își propune oamenii pe diferite canale. Propunerea acestei aripi, nerecunoscute oficial de conducerea județeană, sunt: Ciprian Ardelean pentru vicepreședinția Consiliului Județean Satu Mare, respectiv Manuela Rogoz pentru funcția de viceprimar al municipiului Satu Mare. Ambii sunt considerați oamenii de casă ai lui Mircea Govor, fiind promovați pe funcții importante în Guvernul României și în Consiliul Județean pe vremea în care PSD Satu Mare era condus de către Mircea Govor. Surse politice susțin că Mircea Govor s-ar baza pe relațiile bune pe care le-ar avea cu Pataki Csaba. Totuși, relațiile acestuia cu Kereskenyi Gabor – primarul municipiului Satu Mare, ar fi foarte tensionate.
Contactat telefonic, Ciprian Ardelean a negat orice situație tensionată în cadrul PSD. De asemenea, Ciprian Ardelean a adăugat că funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean a fost stabilită cu actuala conducere încă înainte de alegeri, iar aceasta doar ar trebui pusă în practică.
În schimb, propunerile neanunțate ofiocial ale conducerii Organizației Județene Satu Mare a PSD, reprezentată prin președintele Aurelia Fedorca, ar putea fi Gheorghe Marincaș pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, respectiv Radu Roca pentru funcția de viceprimar al municipiului Satu Mare. Aurelia Fedorca se bazează pe relația de corectitudine pe care a impus-o în campania electorală, atunci când a interzis orice atac către concurenții politici. Fapt pe care liderii UDMR l-au văzut cu ochi foarte buni.
În orice caz, se pare că ar exista tot mai mari tensiuni între grupul Mircea Govor și conducerea județeană a PSD. Cu toate că nimeni nu confirmă oficial tensiunile, în rândul membrilor PSD acestea sunt de notorietate. Cu atât mai mult cu cât se aruncă deja cu vorbe grele între membri ai celor două tabere.
Până la urmă va conta, ca de obicei, ce se dictează de la centru!
Pe de altă parte, președintele Organizației Județene Satu Mare a UDMR și președinte al Consiliului Județean, Pataki Csaba, neagă orice negociere cu vreun social-democrat.
”Eu în 2017 am vorbit o singură dată cu doamna președinte al Organizației Județene a PSD, respectiv când am sunat-o să o felicit de ziua ei. Am văzut și eu tot felul de scenarii, dar asta ar fi bine să le știu și eu”, a declarat Pataki Csaba.