Povestea șocantă a unui bărbat care a omorât o persoană din disperare în Satu Mare
Un bărbat din municipiul Satu Mare a ajuns să omoare un alt bărbat, tot din Satu Mare, pentru că nu mai suporta să fie agresat aproape zilnic. Mai exact, victima și-a ucis agresorul, în disperare de cauză.
Cu toate că victima s-a adresat de mai multe ori Poliției, în lipsa unui cadru legal care să protejeze victimele violențelor, dar poate și a unui anumit grad de autosuficiență a oamenilor legii, agresorul a fost în continuare liber ca pasărea cerului. Și a revenit mereu în zona victimei sale pentru a o agresa din nou și din nou.
Într-un posibil acces de refulare necontrolată, victima a înjunghiat (nu se știe cu exactitate de unde a apărut cuțitul) agresorul, lăsându-l într-o bală de sânge. Acum victima (transformată în agresor) este cercetată pentru omor. Este povestea lui Fancsiki Paul, omul care l-a omorât în data de 26 august 2016 pe Ardelean Adrian Lucian.
Iar pentru a fi dincolo de orice dubiu, dovada că Fancsiki Paul a cerut ajutorul autorităților, iar acesta nu a venit într-o formă eficientă, stă tocmai un document emis de către Inspectoratul Județean de Poliție, și obținut de redacția PresaSM.ro.
Din acest document reiese faptul că Fancsiki Paul a depus în anul 2016, până la momentul producerii crimei, nu mai puțin de CINCI (!) plângeri penale și două petiții împotriva lui Ardelean Adrian Lucian. Atât pentru ”loviri și alte violențe” sau ”amenințare”, cât și pentru ”distrugere”.
Trei dosare penale au fost trimise de polițiști către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu propunere de ”CLASARE”, iar două se află în ”LUCRU”.
Între timp, un om a omorât un alt om pentru că nimeni nu a avut pârghiile necesare de a se interpune eficient între cele două părți. Acesta este sistemul legislativ în România. Dar și, din păcate, atitudinea unor polițiști, care nu au realizat gravitatea cazului.
În tot acest timp, un om a decedat, iar un altul este cercetat pentru omor și riscă ani buni în spatele gratiilor. Acesta este sistemul în care trăim. Documentele vorbesc de la sine.