Povestea sătmărencei însărcinate, care vrea să-și dea spre adopție copilul. Caută ”părinți” via Facebook
O postare de pe grupul Mămici din Satu Mare a stârnit revolta mai multor internauți. Una dintre membrele grupului a postat un mesaj prin care căuta eventual părinți adoptivi pentru un bebeluș.
Femeia, în vârstă de 31 de ani, este din Beltiug, și este însărcinată în luna a șaptea. Aceasta mai are acasă trei copii. Femeia trăiește alături de tatăl copiilor în localitatea Păulești. Aceasta a lucrat în Austria până recent, pentru a face bani să își crească copiii.
Cum acum este din nou însărcinată, aceasta nu a mai putut lucra. Cum i-ar fi foarte greu să crească în mod decent un al patrulea copil, din disperare, femeia a încercat să găsească o posibilă familie adoptivă pe Facebook.
Dar nu oricum, ci în mod legal, prin intermediul Direcției Generale de Asistență socială și Protecția Copilului Satu Mare. Femeia a mai precizat că nu dorește să aibă alte foloase materiale, ci doar să îi găsească micuțului o familie iubitoare.
Reamintim că o postare pe Facebook a stârnit revolta internauților, după ce o femeie a căutat eventual părinți adoptivi pentru bebelușul său pe un grup de socializare destinat mămicilor.
Internauții au avertizat-o pe femeie că ceea ce face este ilegal și ar putea avea probleme serioase în urma postării. Ulterior, femeia a precizat că nu cere bani în schimbul adopției, doar să găsească o familie bună pentru cel mic.
Tot ulterior, femeia a spus că vrea să facă toate demersurile în mod legal, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare și că nu intenționează să încalce legea. Doar că ar vrea să îi dea o șansă micuțului.