Povestea părinților bebelușului mort la Spitalul Negrești. Sesizare penală la Parchet

Familia tinerei care a pierdut un copil, după ce medicii din cadrul Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș ar fi refuzat să facă o operație de cezariană din lipsa unui medic anestezist, au depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș. De asemenea a fost depusă o sesizare la Colegiul Medicilor Satu Mare.

Părinții micuțului decedat înainte de naștere erau căsătoriţi de cinci ani şi şi-au dorit foarte mult un copil. Roxana Vasiu, în vârstă de 24 de ani, a mers la Spitalul Negrești-Oaș miercuri, 4 octombrie, acuzând dureri mari. Doar că între timp s-a întâmplat nenorocirea, pierzând copilul.

”La ora 9.30, l-am întrebat dacă există ceva complicații, poate să facă cezariana? A zis: da, totul e în regulă, tot, tot. Pe când, pe la 12.00 îmi spune că nu mai poate face nimic, că nu există anestezist și că o trimite la Satu Mare”, a declarat Iancu Vasiu, tatăl copilului mort.

Antonela Vasiuc, mama tinerei care a pierdut copilul, a declarat că deja și-au angajat un avocat, dar a precizat că fiica sa este extrem de afectată de cele întâmplate, nefiind în stare să facă fața unor audieri prelungite.

Conducerea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș susține că medicii și-au făcu treaba, conform procedurilor în vigoare.

”Pacienta V.S.R a fost internată în cadrul secţiei obstetrică ginecologie în data de 04.10.2017 ora 21.55 , diagnosticul de internare fiind: sarcină în 39 săptămâni în evoluţie, făt viu unic, contracţii uterine dureroase. (…) dr.Murgea Alexandru a luat decizia de a transfera pacienta la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, întrucât la nivelul spitalului Negreşti Oaş nu putea fi asigurată intervenţia chirurgicală care se impunea, respectiv efectuarea operaţiei de cezariană. Menţionăm că Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş are angajaţi cu normă întreagă, doi medici în specialitatea anestezie terapie intensivă (ATI), care asigură serviciile medicale de specialitate în cadrul programului normal de lucru, spitalul neavând linie de gardă în specialitatea ATI, care de altfel este specifică spitalelor de urgenţă, şi nu spitalelor orăşeneşti. Considerăm ca dr.Murgea Alexandru a acţionat conform legislaţiei în vigoare şi în limitele de competenţă a secţiei obstetrică ginecologie (categoria I A, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.1881/2006 privind ierarhizarea unităţilor spitaliceşti, secţiilor, compartimentelor de obstetrică ginecologie şi neonatologie) şi a Spitalului Orăşenesc Negreşti Oaş.”, se arată în comunicatul Spitalului Orăşenesc Negreşti Oaş.

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*


Mai multe despre spital Negresti-Oas
Întreaga poveste a bebelușului mort la Spitalul Negrești-Oaș. Ce spun medicii

Închide