Povestea hoțului acuzat de spargeri în serie. Prins în flagrant de Poliția Satu Mare
Polițiștii Secției Poliție Rurală Carei au reținut vineri, 28 februarie, un bărbat, de 30 de ani, din localitatea Moftinu Mare, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt și a unei infracțiuni de tentativă la tâlhărie calificată.
La data de 28 februarie a.c., în jurul orei 04.30, polițiștii Secției Poliție Rurală Carei împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Carei și jandarmi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor din locuințe, pe raza localității Moftinu Mare, ocazie cu care au prins în flagrant delict un bărbat, de 30 de ani, din localitatea Moftinu Mare, în timp ce ar fi săvârșit o infracțiune de furt.
Astfel, persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict în timp ce ar fi sustras diferite bunuri, din locuința nelocuită aparținând unei persoane, din municipiul Satu Mare. Acesta a fost prins și imobilizat de polițiști în curtea respectivei locuințe, având asupra lui bunurile pe care le-ar fi sustras și uneltele folosite la săvârșirea infracțiunii.
De asemenea, în urma verificărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, de 30 de ani, ar fi comis în noapte de 18/19 februarie a.c., în jurul orei 03.30, o infracțiune de tentativă la tâlhărie calificată, pe raza localității Moftinu Mare.
Totodată, vineri, 28 februarie a.c., polițiștii Secției Poliție Rurală Carei, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și însoțiți de un specialist criminalist, au efectuat o percheziție domiciliară la domiciliul persoanei bănuite de furt, ocazie cu care au fost ridicate mai multe bunuri, susceptibile să provină din săvârșirea unor infracțiuni de furt.
În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în cadrul căruia polițiștii au dispus reținerea bărbatului în cauză pentru 24 de ore.