Cristian și Timea Irimuș sunt doi sătmăreni care au plecat din România, în urmă cu șase ani, doar cu un bagaj plin cu vise și multă ambiție. Au început de jos și au ajuns, prin muncă grea, în posturi foarte importante la locurile lor de muncă în Capitala Angliei. Doar că visul lor suprem a fost propria afacere. Așa că Timea a renunțat la un post de director adjunct la un hotel foarte bine cotat din Londra, iar Cristian a renunțat la un post de șofer de lux, ambele locuri de muncă fiind plătite cu multe mii de lire sterline. Cei doi și-au spus povestea pentru PresaSM.ro.
”Suntem de șase ani în Regatul Unit. Nevasta mea, Timea, a fost team leader la o echipă de curățenie, într-un lanț de hoteluri destul de popular în U.K., Premier Inn, în Aeroportul Heathrow, al treilea ca mărime din lume. Soția mea a avut o ascensiune fabuloasă aș spune, reușind într-un an să urce de pe poziția de femeie de servici pe cea de supervizor și mai apoi team leader, urmând deja să fie promovată pe poziție de director adjunct, după ce a câștigat distincția de angajat al anului! Însa n-a mai apucat… Eu am facut taxi la Addison Lee, secțiunea VIP. Și eu am pornit de jos, am fost spălator auto la un turc, am livrat pizza, iar mai apoi am ajuns șofer, cu toate acreditările necesare, la secțiunea de lux a celor de la Addison Lee”, spune Cristian Irimuș pentru PresaSM.ro.
Pentru că au vrut să fie mai mult împreună și pentru că au dorit să aibă propria lor afacere, Cristian și Timea Irimuș își vor deschide în următoarele zile un magazin cu produse românești, care se va numi ”Tășnădeanul”. Și asta pentru că din Tășnad a pornit Cristian Irimuș, un oraș care i-a rămas în suflet.
”Ideea ne-a venit instant, de pe o zi pe alta. Planul de a deschide propria afacere îl aveam de mai demult, de când am venit în Anglia, plănuiam să strângem bani și să ne întoarcem, să-i investim acasă, însă politica păguboasă unde dacă nu ai pile ești mâncat cu afacere cu tot, unde dacă vine „unul” la putere îi ajută numai pe-ai lui, când acesta este înlocuit vine altul care face exact la fel, ne-au făcut să ne hotărâm să mai rămânem pe meleaguri străine și să investim aici, banuții salvați în timp”, a mai spus Cristian pentru PresaSM.ro.
Totuși, Cristian rămâne un om cu anumite rezerve. Nu se hazardează și și-a luat unele măsuri de precauție în ceea ce privește magazinul.
”Riscul pe care ni l-am asumat este unul măricel, având în vedere că Marea Britanie este în negocieri puternice cu Europa pentru renumitul BREXIT! Însă noi sperăm că o să fie bine și că într-o bună zi o să ne întoarcem acasă, la Tășnad, în România! Avem prieteni de familie în Hull, care ne-un influențat destul de mult în luarea acestei decizii. Așa că ne-am mutat la casă nouă și i-am dat drumul! Avem o comunitate de 1.000-1.500 de români, care nu aveau un magazin cu specific românesc, asta ne dă speranța că decizia noastră va fi o reușită! Ne mulțumim cu câți clienți români vom avea, și vom încerca să le dăm o părticică de „taste of Transylvania” și englezilor și altor nații aflate în Hull. Românii sunt destul de conservatori, știam asta și de pe propria piele, când în Londra aveam un magazin românesc unde eram clienți fideli. Mulțumiri speciale lui Manu Blidar și Cretu Dan, care ne-au ajutat foarte mult!”, a mai spus Cristian Irimuș pentru PresaSM.ro.
IMPORTANT. Articolele de pe acest site sunt proprietatea cotidianului PresaSM.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, proprietarul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.