Povestea dramatică a fetei (16 ani) care a născut și a aruncat bebelușul. Cu părinții plecați, a clacat
Noi detalii dramatice în cazul tinerei (16 ani) care a născut duminică și a aruncat bebelușul pe un câmp, după care nou-născutul ar fi decedat. Potrivit datelor PresaSM, minora a născut singură, părinții fiind plecați din țară de mai mult timp. Rămasă fără suport familial, tânăra ar fi clacat și ar fi lăsat bebelușul pe câmp, acesta decedând la scurt timp. Tânăra a fost internată pe Secția Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean Satu Mare în cursul după amiezii de duminică, 7 aprilie, în stare gravă, deshidratată și instabilă hemodinamic, urmare a hemoragiei din timpul nașterii neasistate. S-a procedat de urgență la îngrijiri obstetricale specifice și reechilibrare hemodinamică, administrându-se mai multe unități de sânge.
Din fericire, în prezent pacienta este stabilă, evoluția este favorabilă și rămâne internată până la stabilizarea completă a stării de sănătate.
Minora (16 ani) este suspectată că și-a abandonat nou-născutul pe un câmp de lângă Turț, care ulterior a decedat. Încă nu este clar dacă decesul bebelușului a fost provocat de către cineva sau a decedat înainte sau imediat după naștere. Aspecte care vor fi clarificate de către medicii legiști, după autopsie. De altfel, și procurorul de caz așteaptă concluziile medicilor pentru a putea continua cercetările și pentru a putea face încadrarea faptei.
Reamintim că un nou-născut a fost găsit decedat pe raza comunei Turț, din județul Satu Mare. Conform informațiilor PresaSM, apelul la Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 s-a efectuat duminică, în jurul orei 14.00, atunci când s-a anunțat identificarea unui bebeluș decedat, fără semne vitale. Mai multe echipaje medicale s-au deplasat la fața locului dar se pare că nu s-a mai putut face nimic pentru copilaș.
Ce spune Poliția la solicitarea PresaSM: „La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre faptul că un nou-născut ar fi fost găsit decedat, pe un teren situat în afara localității Turț. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. La scurt timp, polițiștii au identificat-o pe mama acestuia, fiind vorba despre o minoră de 16 ani, care a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. În cauză, cercetările sunt continuate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare”.