Abandonat de părinți la naștere, ajuns în orfelinatele reci și pline de ură, sătmăreanul Rafaelo Varga a demonstrat că în viață se pot face minuni cu puțină ambiție. Acum, Rafaelo a terminat o facultate de prestigiu și este reporter de succes la o televiziune națională: România TV.

Și nu a uitat de trecutul său, presărat cu piedici nesfârșite puse chiar de către cei care trebuiau să îl ajute! Cu un talent uriaș și multă dăruire a reușit să facă minuni și să le demonstreze tuturor că nimic nu este imposibil. Iar acum este și un tânăr absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității București.

Redăm mai jos povestea așa cum doar Rafaelo Varga o poate spune: 

”Nu îmi amintesc să fi vorbit cândva despre mai puțin cunoscuta situație din casele de copii. Pentru a nu fi interpretat greșit, da, recunosc, în orfelinate acum e bine, condițiile sunt incomparabile cu cele din anii 1997-2015, când eu eram instituționalizat.

Ce nu am înțeles, și încă mă întreb, cu speranța să nu mai fie așa, e de ce o mare parte din oamenii angajați să ne susțină moral, să ne îngrijească ne descurajau? De exemplu, când eram în clasa a 7-a mi se spunea întotdeauna că nu voi lua capacitatea și că am să rămân în sat, că voi ajunge în cel mai fericit caz un ciurdar, că mai mult decât a avea grijă de vacile din sat nu voi putea face. Asta m-a ambiționat, însă m-a îngrozit pe întreg anul școlar. Dar astfel, am reușit sa iau examenul de capacitate.

În tot răul, iată și un bine. Nu cu nota mare, dar suficient cât sa scap din localitatea unde se află orfelinatul. În clasa a 11-a, asistenții sociali (de la SATU MARE) făcuseră pariu că voi pică examenul de bacalaureat și că am să ajung un ratat. Au încercat chiar să convingă familia de plasament să nu mă ia în casa lor, motivând că studiile arată că noi, cei din orfelinat, suntem cei care atunci când vom crește o sa le facem doar rău.

Însă asta, din nou, m-a ambiționat să merg zilnic la ore și la meditații, pe care profesorii din liceu mi le-au oferit, pentru a recupera lipsurile din anii în care nu s-a ocupat nimeni de școlarizarea mea. Am luat bacul cu o notă bună. Totodată, am vrut să le demonstrez că eu nu o sa fac rău familiei care m-a scos din locul de unde simțeam că nu voi ieși vreodată.

După ce am primit diploma de bac, m-am prezentat la DGASPC Sector 2 și mi s-a recomandat să plec din țară. Ei au considerat că asta e mai bine pentru mine. Am fost nevoit să îi “ameninț” cu presa pentru a primi o adeverință care să îmi ofere o gratuitate la facultate (prevăzută de lege pentru cei crescuți în orfelinat). Până nu am ajuns la directoarea DGASPC de la acea vreme nu am obținut adeverința.

Pur și simplu nu au vrut! Acum, situația s-a mai schimbat. Nu prea am mai ținut legătura cu majoritatea din angajații DGASPC atât din Satu Mare, cât și din București. Am rămas în contact doar cu o parte din foștii colegi și cu doamnele care ne protejau de bătăi și care ne ofereau afecțiune.

Astăzi, am susținut lucrarea de licență. Recunosc că am fost susținut, profesorii m-au îndrăgit și înțeles. Am avut din primul an un job în domeniul la care doar visam în copilărie, deși nu a fost ușor să împletesc timpul. Vă recunosc, să fii reporter nu e tocmai ușor!

Ce vreau sa spun cu aceasta postare? Aș vrea să le amintesc colegilor din orfelinate că se poate! Limitele vi le impuneți doar voi, nimic nu e nerealizabil. Dacă sunteți puternici și dacă veti sparge “zidurile” cuvintelor de descurajare, veți reuși. Luptați, învățați și cereți ajutorul atunci când aveți nevoie! Sunt mulți care vor fi acolo să vă sprijine. Săptămână frumoasă!”