Polițiștii sătmăreni își caută colegi. Recrutare din sursă externă pentru 11 posturi scoase la concurs
Inspectoratul de Poliţie Județean Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. Mihai Viteazul, nr.11, județ Satu Mare, organizează concurs cu recrutare din sursă externă, pentru ocuparea a 11 posturi vacante de ajutor șef de post din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, specialitatea ordine publică, prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale, după cum urmează:
POSTURILE SCOASE LA CONCURS:
- 1 post prevăzut cu funcția de ajutor șef de post la Postul de Poliție Comunal Dorolț, din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare, poziția 623 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare,
- 1 post prevăzut cu funcția de ajutor șef de post la Postul de Poliție Comunal Terebești, din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beltiug, poziția 660 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare,
- 1 post prevăzut cu funcția de ajutor șef de post la Postul de Poliție Comunal Viile Satu Mare, din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beltiug, poziția 663 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare,
- 1 post prevăzut cu funcția de ajutor șef de post la Postul de Poliție Comunal Pișcolt, din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petrești, poziția 683 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare,
- 1 post prevăzut cu funcția de ajutor șef de post la Postul de Poliție Comunal Supur, din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tășnad, poziția 727 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare,
- 1 post prevăzut cu funcția de ajutor șef de post la Postul de Poliție Comunal Bogdand, din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Satu Mare, poziția 703 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare,
- 1 post prevăzut cu funcția de ajutor șef de post la Postul de Poliție Comunal Hodod, din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Satu Mare, poziția 713 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare,
- 1 post prevăzut cu funcția de ajutor șef de post la Postul de Poliție Comunal Cehal, din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Satu Mare, poziția 707 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare,
- 1 post prevăzut cu funcția de ajutor șef de post la Postul de Poliție Comunal Moftin, din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Carei, poziția 754 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare,
- 1 post prevăzut cu funcția de ajutor șef de post la Postul de Poliție Comunal Berveni, din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Carei, poziția 739 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare,
- 1 post prevăzut cu funcția de ajutor șef de post la Postul de Poliție Comunal Cămârzana, din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Cămârzana, poziția 775 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare,
CONDIȚII DE PARTICIPARE:
Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
- să cunoască limba română, scris şi vorbit;
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat ”admis”).
- să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat;
- să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
- să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
- să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
- să nu aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;
- să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ţinuta de vară (condiție ce va fi verificată cu ocazia examinării medicale, în cazul candidatului declarat ”admis”);
- dacă prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate nu dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deţinute în rezervă;
- să dețină permis de conducere, categoria ”B”;
- să deţină/obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate cu caracter secret de serviciu;
- să deţină/obţină avizul pentru desemnarea în structurile poliţiei judiciare şi poliţist rutier.
REGULI PRIVIND ÎNSCRIEREA LA CONCURS:
Înscrierea candidaților se va realiza pe toate posturile de ajutor șef de post din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, urmând ca repartizarea pe posturi a candidaţilor declaraţi „admis” să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obținute.
Înscrierea se realizează, în perioada _13.09 – 24.09.2021 (inclusiv în zilele nelucrătoare, pe data de 24.09.2021 doar până la orele 16:00), online la adresa de e-mail [email protected].
Cererile de înscriere însoțite de documentația solicitată transmise după data de 24 .09.2021, orele 16:00, nu vor fi luate în considerare.
PROBE DE CONCURS :
- Proba de evaluare a performanței fizice – probă eliminatorie
Data, ora şi locul unde se va desfăşura proba de evaluare a performanţei fizice se vor stabili, în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica acestora prin postarea unui anunţ ulterior pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, https://sm.politiaromana.ro, Secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs.
- Proba scrisă – test scris, tip grilă
CALENDAR ORIENTATIV AL CONCURSULUI:
13.09.2021 – 24.09.2021 | Perioada de înscriere la concurs, inclusiv în zilele nelucrătoare |
01.10.2021 | Activitatea de analiză a dosarelor și validarea/invalidarea candidaturilor |
05.10.2021 | Publicarea anunțului de validare/invalidare a candidaturilor |
11.10.2021 – 19.10.2021 | Desfășurarea probei de evaluare a performanței fizice |
23.10.2021 | Desfășurarea probei scrise |
23.10.2021 | Publicarea rezultatelor la proba scrisă |
24.10.2021 | Depunerea contestațiilor la proba scrisă |
25.10.2021 – 26.10.2021 | Rezolvarea contestațiilor la proba scrisă și publicarea rezultatelor finale |
Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare la nr. de tel. 0261/807777, int. 20667, 20668 , de luni până joi, în intervalul orar 09.00 – 16.00 și vineri în intervalul orar 09.00 – 14.00.