Polițiștii, jandarmii și pompierii își unesc forțele de 1 Iunie. Cei mici, invitați la o zi de neuitat
Ziua Internațională a Copilului este un prilej bun pentru structurile MAI, de a a-și uni forțele și a pregăti momente de neuitat pentru toți copiii.
„Sunteți invitați cu mic, cu mare, miercuri, 1 Iunie a.c., începând cu ora 10.00, în parcarea Catedralei Romano-Catolice să intrați în lumea plină de aventură și neprevăzut a polițiștilor, polițiștilor de frontieră, jandarmilor, pompierilor și voluntarilor de la Crucea Roșie.
Vă așteptăm să descoperiți tehnica și autospecialele din dotarea structurilor MAI, să cunoașteți câinii de intervenție, să învățați acordarea primului ajutor, să deslușiți din tainele meseriilor noastre și bineînțeles să vă distrați alături de noi!
Împreună sărbătorim copilăria!
LA MULȚI ANI TUTUROR COPIILOR!”, anunță cei de la MAI.