Polițiștii de la Rutieră vor putea ridica mașinile parcate pe trotuar
Poliţia Rutieră va putea dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe trotuare. Până acum, polițiștii puteau dispune ridicarea doar a mașinilor aflate pe carosabil.
Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se va realiza de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public.
Legea a fost promulgată astăzi de președintele Klaus Iohannis, după ce a trecut de Parlament în octombrie, titrează Digi24.
Potrivit actului normativ, Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar mai ales în cazurile în care acestea stânjenesc grav sau creează situaţii de pericol pentru participanţii la trafic.
„În forma în vigoare a Codului Rutier această măsură poate fi dispusă doar dacă maşinile sunt staţionate ilegal pe partea carosabilă. Prin urmare, dacă un vehicul este staţionat neregulamentar în întregime pe trotuar, Poliţia nu poate dispune ridicarea acestuia”, se arată în expunerea de motive.
Legea inițiată de Cătălin Drulă a fost adoptată de Camera Deputaților în calitate de for decizional în data de 19 octombrie 2022, cu 232 de voturi pentru, 3 contra și 29 de abțineri. Drulă a explicat că proiectul vine în sprjinul persoanelor cu dizabilităţi, al persoanelor însoţite de copii mici, care sunt nevoite să meargă pe carosabil, pentru că trotuarele sunt ocupate ilegal de maşini.
Potrivit noului proiect de lege, Alineatul 1 al articolului 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 64. – (1) Poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.