Polițiștii cer creșterea amenzilor rutiere. Vor să confiște mașinile șoferilor băuți și drogați
Poliția Română vrea amenzi mai mari pentru șoferi și în acest sens a fost formulată o propunerea pentru creșterea punctului de amendă cu 15%, titrează Digi24. Oamenii legii vor și sancţiunii mai dure pentru cei descoperiţi să se urcă la volan în mod repetat, băuţi sau sub influenţa drogurilor. Potrivit Ministerului de Interne, noile reguli vor veni să crească gradul de siguranță publică pe șosele, având în vedere că țara noastră rămâne campioană la numărul victimelor de accidente rutiere.
Punctul de amendă în prezent este de 145 de lei. Poliția Română cere ca punctul de amendă să crească de la 1 ianuarie 2024 la 165 de lei. Propunerea de majorare a punctului de amendă pentru abateri rutiere vine de la Poliția Română și va fi susținută de Ministerul de Interne. Nu e clar încă dacă va fi adoptată prin ordonanță de urgență sau va merge în Parlament pentru dezbateri.
Polițiștii au propus ca amenzile să crească de la 1 ianuarie 2024 având în vedere numărul crescut de abateri de la Codul Rutier care duc la accidente, România fiind pe primul loc în UE în ceea ce privește numărul victimelor din accidente rutiere, cu o medie dublă față de cea din Uniune. Punctul de amendă este înghețat din 2017, iar dacă nu ar fi fost așa, acum ar fi trebuit să fie 300 de lei.
Sunt propuneri destul de importante și care îi vizează și pe șoferi, propuneri din sfera siguranței rutiere. Astfel, vor putea fi confiscate mașinile folosite ca arme. Altfel spus, un șofer care va fi prins, în mod repetat, la volanul unui autoturism, după ce a consumat alcool sau droguri, va rămâne fără mașină, titrează jurnaliștii Observator.
De asemenea, în cazul unor contravenții grave, din sfera consumului de stupefiante sau de băuturi alcoolice, nu vor mai fi sancționate, ca până acum, doar cu avertisment, ci cu amendă.
Schimbări vor fi și pentru polițiști, la încadrarea în Academie. Aceștia vor fi testați antidrog, prevede proiectul care ar trebui, prin noile măsuri, să crească gradul de siguranță.
Legea spune că valoarea punctului de amendă este de 10% din valoarea salariului minim brut pe economie, dar este înghețat la valoarea din 2017, când salariul minim era de 1450 lei! De atunci atât salariile cât și pensiile, s-au dublat!
View CommentSă înțelegem că polițiștii cer un punct de amendă mai mic decât prevede legea?!
În altă ordine de idei, avem cele mai mici amenzi pentru abaterile la regimul circulației din uniunea europeană, dar cel mai mare număr de morți în accidente rutiere din uniunea europeană! În aceste condiții, cui servește păstrarea punctului de amendă la un nivel așa mic?