Polițiștii au ”MITRALIAT” vitezomanii. ZECI de șoferi lăsați fără permis într-o zi în Satu Mare
Zeci de șoferi au fost lăsați de polițiștii rutieri sătmăreni fără permise de conducere într-o singură zi. Unul dintre aceștia a reușit ”performanța” de a fi prins într-o localitate din județul Satu Mare cu o viteză cu mult peste limita legală.
Astfel, poliţiştii rutieri din judeţul Satu Mare au acţionat în cursul zilei de ieri, 18.08.2016, pentru prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea cauzelor generatoare ale acestora, în special cele referitoare la excesul de viteză.
Folosind echipamente de supraveghere video a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, polițiștii rutieri au identificat pe principalele artere de circulație din județ 53 de conducători auto care nu au respectat regimul legal de viteză, fiindu-le aplicate sancțiuni contravenționale.
Pentru trei dintre aceștia s-a luat și măsura complementară de reținere a permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce.
În această situație s-a aflat și un conducător auto de 34 de ani din Negrești Oaș, care a fost surprins de aparatul radar, circulând prin localitatea Ciuperceni, cu o viteză de 101km/h.