Polițiștii au intrat peste contrabandiști. Vor să îi scoată din Piața Someș
Lucrătorii Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare încearcă să scoată contrabandiștii din piețele din județul Satu Mare. Cele mai vizate sunt Piața Someș din municipiul Satu Mare și Piața Agro-Alimentară din municipiul Carei.
Pentru a descuraja prezența camuflată a contrabandiștilor în piețe, polițiștii îi sancționează drastic la Legea 12/1990, privind comerțul ilicit, susțin surse judiciare pentru PresaSM.
De exemplu, în ultimele zile au fost date amenzi în valoare de 10.000 de lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Paula Cochera.
Majoritatea contrabandiștilor pozează în comercianți cinstiți. Aceștia posedă tarabe, pe care vând produse agro-alimentare. Doar că totul este un paravan pentru vânzarea țigărilor de contrabandă. Pentru a-și putea justifica prezența în piețe.
Contrabandiștii își țin marfa în blocurile și garajele limitrofe piețelor. În municipiul Satu Mare este vorba despre blocurile din Micro 14, iar în municipiul Carei este vorba despre blocurile de pe strada Ignișului.
Din păcate, atâta timp cât aceste rețele sunt alimentate în continuare cu țigări de contrabandă, eforturile polițiștilor sătmăreni sunt zădărnicite.
Eu zic ca este corect.Nu au ce cauta in piata cu chestii ilegale.
View Comment