Polițiști sătmăreni cu DUBLĂ cetățenie. Reacția Ministerului Afacerilor Interne
Mai mulți polițiști de frontieră din județul Satu Mare au optat pentru a obține pe lângă cetățenia română și cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene. Cei mai mulți au optat pentru cetățenia maghiară.
Sindicaliștii s-au întrebat dacă acest lucru nu contravine legii, având în vedere că orice polițist este un funcționar public cu statut special și depune un jurământ de credință, iar să mai juri credință unui alt stat ar putea fi interpretabil.
Din câte se pare, Ministerul Afacerilor Interne nu vede nicio problemă în această situație, atât timp cât polițiștii au domiciliul în România. Ministerul Afacerilor interne spune că: ”Ce nu este interzis este permis”.
”Una din condiţiile legale de recrutare necesară accesării profesiei de poliţist vizează calitatea de cetăţean român domicillul în România. în Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, nu este reglementată în prezent o interdicţie expresă privind imposibilitatea exercitării funcţiei de poliţist de către o persoană care deţine pe lângă cetăţenia română şi o altă cetăţenie. În condiţiile date, în măsura în care sunt îndeplinite toate celelalte cerinţe instituite de actele normative incidente acestei categorii profesionale ( inclusiv domiciliul în România), poliţistul român care dobândeşte şi o altă cetăţenie nu pierde calitatea de funcţionar public cu statut special”, se arată în răspunsul Ministerului Afacerilor Interne.
În orice caz, fenomenul este cel mai prezent în cadrul Poliției de Frontieră. În alte structuri, în special cele militarizate precum Jandarmeria sau Pompierii, încă nu ar exista informații în această direcție.
…au facut alegerea…pt ca nu-i asa…sunt…patrioti….legea le da voie ?…sa modifice legea….legea e stramba…sa alegem oameni drepti care sa faca legi drepte nu strambe…ce ziceti ?…dragi satmareni ?…iesiti la vot ?…
View Comment