Polițiști condamnați la închisoare. Migranții erau aduși spre Satu Mare de oamenii legii
Mai mulți polițiști de frontieră au fost condamnați la închisoare cu suspendare pentru că au sprijinit un grup infracțional ”specializat” pe trafic cu migranți. Este vorba, în special, de cetățeni ai Republicii Moldova, care intenționau să treacă ilegal granița. O parte dintre aceștia treceau prin județele Satu Mare și Bihor.
Procurorii au menţionat că, în urmă cu aproximativ opt ani, Alina Daniela Munteanu Andrei, agentul IJPF Bihor Călin Florin Ivan, Vasile Totpati şi Andrei Dubceac făceau parte din reţeaua coordonată de un alt individ, care a decedat între timp, ce acţiona pe ruta Iaşi – Oradea – Satu Mare. Oamenii legii au adăugat că femeia facilita venirea în România a basarabenilor dornici să ajungă în Vest.
Cetăţenii moldoveni ar fi fost aduşi în România prin Vamele Albiţa sau Sculeni, pe baza unor invitaţii făcute la notariat. Potrivit anchetatorilor, migranţii plăteau circa 4.000 – 6.000 de euro / persoană, iar moldovenii racolaţi de Dubceac treceau spre Ungaria pe fâşia verde. Până la urmă, anchetatorii au descâlcit iţele afacerii când traficanţii au încercat să treacă graniţa doi copii, de trei şi patru ani.
Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui Andrei Dubceac la doi ani şi zece luni de închisoare, cu suspendare, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. De asemenea, instanţa a condamnat-o pe Alina Daniela Andrei-Munteanu la trei ani de închisoare, tot cu suspendare, sub aceleaşi acuzaţii. Mai mult, magistraţii ieşeni au dispus condamnarea lui Cătălin Florin Ivan la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare, sub aceleaşi acuzaţii.
SURSA: ziarulevenimentul.ro