Polițistă locală găsită decedată în propria casă din municipiul Satu Mare
Descoperire tragică în municipiul Satu Mare. Claudia I., în vârstă de 53 de ani, angajată la Poliția Locală Satu Mare, a fost găsită decedată în propria casă, situată pe strada Petru Bran din municipiul reședință de județ, potrivit informațiilor PresaSM. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 22.00.
Din câte se pare, anchetatorii presupun că ar fi fost intoxicată cu monoxid de carbon, potrivit primelor informații. De asemenea, ar fi exclusă varianta unei crime, pe corpul acesteia nefiind găsite urme de violență.
Surse susțin pentru PresaSM că femeia ar fi trebuit să intre în serviciu în cursul dimineții de luni. Ultima discuție telefonică a victimei a avut loc astăzi, în jurul orei 12.00. De atunci nu s-a mai știut nimic despre soarta sa. Doar în această seară a fost descoperită decedată în casă.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Corpul neînsuflețit va fi depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare.
Medicii legiști vor stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragicul eveniment.
Dumnezeu să o odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei și colectivului de la Poliția Locală Satu Mare.